Savantul care a descoperit leacul ce previne cancerul a venit în România!

Savantul care a descoperit leacul ce previne cancerul a venit în România!

Ultima actualizare:

    Arthur H.K Djang
Arthur H.K Djang

Marele savant american Arthur H.K. Djang se află în aceste zile în România, unde va susţine o conferinţă de presă despre formula medicala din plante Oncolyne ce previne cancerul şi pe care a inventat-o acum mai bine de 10 ani.

În vârstă de 87 de ani şi originar din China, doctorul Arther H.K Djang a absolvit studii la unele din cele mai renumite universităţi de medicină din Statele Unite ale Americii, precum cele din Minnesota, California, Kansas şi Harvard Medical School.

Cu o activitate incredibilă în lumea medicală universală, dr Djang este recunoscut pentru că a inventat atât "Lysol", soluţie dezinfectantă şi care a revoluţionat lupta cu germenii, dar şi pentru că a patentat o tehnică medicală specială în diagnosticarea rapidă a infarctului miocardic. O dovadă vie a faptului că medicamentele descoperite de el sunt un succes o constituie chiar condiţia fizică pe care doctorul Arthur H.K Djang o afişează la 87 de ani, el neavând artrită sau cunoscutele pete pe piele, provocate de bătrâneţe.

În anul 1957, cu ocazia Congresului Internaţional de Geriatrie din Verona (Italia), prof dr Arthur H.K Djang s-a întâlnit cu Ana Aslan, renumita inventatoare a produsului Gerovital H3.

Înaintea conferinţei sale de presă, aşteptată cu mare interes în lumea medicală românească, profesorul Djang va vizita Institutul Ana Aslan, castelul Bran, Institutul Oncologic Bucureşti şi Institutul Oncologic Ion Chiricuta din Cluj.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
valentina si vlad jpg
danielle autobuz scolar captura video jpg
pensie, foto shutterstock jpg
H&M pexels jpg
fly dubai getty1 jpeg
broasca testoasa uriasa jpg
incendiu de vegetatie 2 jpeg
Captură de ecran din 2026 09 30 la 13 49 03 png
image
image