Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru o mită de 20 de milioane de euro

Ultima actualizare:

    Fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu este acuzat că ar fi luat mită 20 de milioane de euro
Fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu este acuzat că ar fi luat mită 20 de milioane de euro

Preșdintele Klaus Iohannis a încuviințat urmărirea penală a lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanțelor, pentru luare de mită. Prejudiciul din dosar se ridică la 20 de milioane de euro.

Președintele Klaus Iohannis a încuviințat astăzi, 24 aprilie, începerea urmăririi penale față de fostul ministru al finanțelor Sebastian Vlădescu, acuzat de luare de mită, anunță Administrația Prezidențială.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 aprilie, ministrului justiției cererea de urmărire penală a domnului Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe, în calitate de fost ministru al finanțelor publice în perioada august 2005 -aprilie 2007, respectiv decembrie 2009-septembrie 2010, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 89/P/2017”, se arată în comunicat. Fostul ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu este acuzat de două infracţiuni de luare de mită şi în care mai sunt urmăriţi penal şi Ionuţ Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, dar şi preşedinte al EximBank, şi a lui Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. În dosar este cercetat și fostul deputat Cristian Boureanu, care se află acum (24 aprilie) la DNA pentru audieri.

Infracţiunile de corupţie au fost comise în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti – Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare la o altă linie de cale ferată. Astfel, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca să se încheie contractele şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net