Serial Click! Meserii care mor: Cizmarul care i-a încălţat pe Arşinel şi Puiu Călinescu
După invazia produselor de serie din import, în mii de variante, cizmarul a devenit, treptat, o raritate. Acum „dai cu tunu’ ”, până găseşti unu’. Unul aşa cum e şi meşterul Gheorghe Stan, care, la 68 de ani, încă rezistă cu micul lui atelier de „reparaţii încălţăminte”, străjuit de casele vechi, dintre care multe abia de mai stau în picioare, de pe Calea Moşilor, aproape de Biserica Sf. Gheorghe.
Să pui un flec. Pare un fleac. Doar că s-ar putea să nu aibă cine să-l pună. Noroc că mai există câţiva meseriaşi precum Gheorghe Stan care îţi pot rezolva problema. Are un atelier micuţ, îngrămădit pe câţiva metri pătraţi, dar suficient ca să-şi facă treaba. O treabă ce îi e meserie de aproape 55 de ani. „Eu sunt din judeţul Buzău, din comuna Florica. Dar nu mi-a plăcut munca la câmp, am fugit de ea. Eram 14 fraţi şi surori, din care 6 trăiau în Bucureşti. Aşa că am zis să îmi încerc norocul aici, în Capitală”, îşi aduce aminte domnul Stan.
La început a lucrat pe un şantier. Apoi a ajuns la Şcoala de Meserii, la Cooperativa „Încălţămintea manuală” din cadrul UCECOM. La final, în 1967, a fost repartizat ucenic la un centru din Militari. Apoi în Giuleşti, Uranus, în Pasajul Victoria, apoi pe Calea Moşilor. Treptat, a ajuns să fie responsabil de magazin.
«Înainte se lucra doar cu piele românească»
„Aveam 9 oameni în subordine: croitori, maşinist, pregătitori de feţe, tălpuitori. Fiecare ştia exact ce are de făcut. Se executau 30-40 de produse de încălţăminte pe lună. Asta în afară de ce venea pe comandă”, spune el, cu o undă de mândrie în glas. „Păi, vă miraţi că la încălţămintea de acum, deşi spun că e din piele, aveţi picioarele umede la prima ploaie. Înainte foloseam doar piele românească, dar era foarte bine argăsită şi vopsită. O luam de la Cooperaţie. Acum o fi tot piele, dar în care intră parcă toată umezeala. Sau e imitaţie din asta de piele, un fel de muşama, de mai repar eu uneori”, continuă domnul Stan.
«Mai mult vin femeile cu pantofi la reparat»
În mod evident, erau mult mai mulţi clienţi pe vremuri. „Mai ales când era moda ciocatelor, cum li se zicea, că alea se dezlipeau rapid şi aveam mult de lucru”. A avut şi clienţi renumiţi, iar primii care-i vin în minte sunt Alexandru Arşinel, Puiu Călinescu şi Maria Ciobanu.
„Ca fiecare, aveau ceva de reparat. Dar erau oameni deosebiţi. Însă eu îmi făceam treaba, nu ajungeam să mă «trag de şireturi» cu dânşii”. Spaţiul de acum şi l-a luat prin 1995. Îi place să lucreze mai mult încăltăminte pentru femei. De fapt, n-are de ales, pentru că mai mult femeile – „cele de la o vârstă în sus” – mai au obiceiul să vină la el pentru reparaţii. „Bărbaţii vin rar. Ei preferă să arunce încălţămintea stricată. Ba la cât au dat pe ei, unii nici nu mai vin să-i ia. De-aia acum le cer banii înainte. Dar sunt pensionar, m-aş plictisi acasă. Aşa că vin aici. Mai pun un flec, mai schimb o talpă, asta e”, mai spune domnul Stan.
Despre „urmaşi” în ale meseriei, nu se pune problema. ”După ce s-o duce generaţia noastră de meseriaşi, nu prea mai are cine să urmeze. Nici reparaţii n-o să mai aibă cine să facă”, concluzionează meşterul. Lumea s-a schimbat. Inclusiv obiceiurile oamenilor. Inclusiv meseriile şi meseriaşii. Dar unele personaje vor fi de neînlocuit, chiar dacă, inevitabil, viaţa va merge înainte.
