Sfaturi financiare pe care ar trebui să le respecţi mereu

Ultima actualizare:

Fie le auzi de la părinţi sau prieteni, fie de la specialişti în domeniu, sfaturile despre cum să te organizezi cu banii nu-ţi sunt deloc necunoscute. Însă, pentru că sunt atât de des repetate, probabil şi-au pierdut din însemnătate. E adevărat că nu te vor transforma peste noapte în milionar, însă te vor ajuta să ai o viaţă liniştită, fără grija zilei de mâine.

Jurnaliştii publicaţiei Business Insider au făcut un top al celor mai de bun simţ sfaturi financiare pe care, culmea, aproape nimeni nu le respectă. Te regăseşti şi tu în exemplele de mai jos? Dacă da, este cazul să iei urgent măsuri!

Achită-ţi cât mai repede creditele - De cele mai multe ori, un credit luat pentru cumpărarea unei case sau a unei maşini este atât de mare şi se întinde pe o perioadă atât de lungă încât nici nu ne gândim că-l vom putea achita mai repede. Când ai de plată 60 de mii de euro, pe o perioadă de 25 sau 30 de ani, să te chinuieşti să plăteşti în avans, în fiecare lună, una sau două rate ţi se pare inutil. Aşa că, în loc să mergi la bancă şi să încerci să achiţi cât mai mult, cheltuieşti surplusul de bani pe alte lucruri. Însă nu ştii că faci, de fapt, o mare greşeală. Pentru că nu ai de unde să ştii ce îţi rezervă viitorul. Poate peste 10 ani vei rămâne şomer şi nu vei mai putea plăti ratele sau poate că ne va lovi o nouă criză economică. Dacă nu vei mai putea susţine ratele, rişti să rămâi fără locuinţă. Ce te faci atunci?

Evită să foloseşti foarte des cardul de credit – Dacă vrei să cumperi anumite produse - mobilă, de exemplu -  recomandat este să economiseşti banii de care ai nevoie şi să eviţi să foloseşti cardul de credit. În caz contrar, te vei îngropa în datorii: lună de lună va trebui să plăteşti nişte rate care ar putea „cântări” mult în buzunarul tău. Păstrează cardul de credit „intact” şi foloseşte-l doar în cazuri excepţionale sau de urgenţă.

e Cea mai bună investiţie pe termen lung: cumpărarea unei case – Dacă ai posibilitatea de a achiziţiona o locuinţă cu banii jos, nu mai sta pe gânduri! Un apartament, chiar şi o garsonieră, îţi vor aduce venituri suplimentare, după ce le închiriezi. Cumpărarea unei locuinţe este o investiţie pe termen lung, poate cea mai sigură la ora actuală. Este adevărat că de la an la an casa se devalorizează, însă decât să cheltuieşti banii pe maşini sau vacanţe, mai bine îi plasezi într-un imobil. 

Ce sunt datoriile „bune” şi datoriile „rele” – Puţine sunt persoanele care nu au datorii la bănci, alte instituţii financiare, care nu plătesc măcar o rată la un card sau credit. Însă şi mai puţini sunt cei care au datorii „bune”. Acestea sunt împrumuturi pe care le-au făcut pentru a investi în ei înşişi. De exemplu, au făcut un împrumut la o bancă pentru a-şi finaliza studiile, pentru a putea plăti anumite cursuri de specializare, pentru a-şi trimite copiii la facultate în străinătate etc. Pe de altă parte, există şi datoriile „rele” – împrumuturi făcute fără simţ de răspundere, care nu te-au ajutat cu nimic. De exemplu, ai făcut un credit pentru o maşină. Însă maşina se devalorizează, iar peste câţiva ani va avea un preţ la jumătate faţă de cel pe care l-ai plătit iniţial. În schimb, tu vei rămâne ani mulţi de acum încolo cu o rată care nu se mai justifică. 

Asumă-ţi responsabil riscurile – Când eşti tânăr eşti mai impulsiv, mai curajos, îţi asumi riscuri mai mari în ceea ce priveşte finanţele. Iar asta pentru că, până la urmă, dacă ceva iese prost, vei avea timp să repari greşelile. Acesta este motivul pentru care persoanele trecute de 30 de ani sunt mai cumpătate. Simt că nu mai au timp. Însă să-ţi asumi riscuri un lucru bun, numai dacă o faci responsabil. Analizează bine situaţiile şi nu te arunca cu capul înainte. Dacă îţi dai seama că riscurile sunt mult prea mari, nu forţa mâna norocului. 

Click! spune

În România, achiziţionarea unei asigurări medicale private nu este accesibilă tuturor, deoarece costurile sunt destul de mari. Însă este recomandat să iei în calcul această opţiune. Dacă nu, în cazul în care te îmbolnăveşti, tratamentul şi recuperarea te-ar putea duce în sapă de lemn.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net