Sibiu: Alte două persoane rănite în accidentul produs pe DN 7 au murit la spital
Alte două persoane rănite în accidentul produs vineri seară pe DN 7, în judeţul Sibiu, după ce două maşini s-au ciocnit frontal, au murit la spital, ceilalţi patru răniţi fiind în stare gravă.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că alte două persoane rănite în accidentul produs pe DN 7, în localitatea Lazaret, au decedat la spital.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani din judeţul Vâlcea, care se afla în maşina care a provocat accidentul, şi o tânără de 18 ani din judeţul Alba, pasageră în maşina lovită.
Celelalte patru persoane rănite în accident, cu vâste cuprinse între 20 şi 45 de ani, sunt în stare gravă, fiind internate la Spitalul Judeţean Sibiu.
Accidentul a avut loc, vineri, seară, pe DN 7, în localitatea Lazaret, judeţul Sibiu, după ce două maşini s-au ciocnit frontal.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a fost provocat de un bărbat de 43 de ani din judeţul Olt, care a făcut o depăşire neregulamentară pe Valea Oltului, şi a lovit o maşină condusă regulamentar de un tânăr de 20 de ani, din judeţul Alba.
La locul accidentului a decedat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Argeş.
Pe parcursul cercetării la faţa locului, timp de aproximativ trei ore, traficul rutier între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat alternativ pe un singur sens.
Șoferul vinovat de producerea accidentului este cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.