Simbolul Bucovinei, răpus de muntele iubit. Vlad George Nisioi a murit la doar 14 ani
O nenorocire a zguduit oraşul sucevean Câmpulung Moldovenesc. Vlad George Nisioi, un adolescent de 14 ani, considerat imaginea simbol a Rarăului, a murit fulgerător în a doua zi de Paşte, după ce a căzut de pe o stâncă. Nenorocirea s-a produs chiar în locul pe care copilul îl iubea atât de mult: masivul Rarău.
Tragedia a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 17.00, în timp ce copilul de 14 ani, care locuia în zona Izvorul Alb din localitate, se juca împreună cu alţi copii pe stâncile din zona ”Piatra Buchii”. Cu toţii cunoşteau bine zona, însă Vlad George Nisioi s-a urcat la un moment dat pe o stâncă foarte înaltă aflată pe partea stângă a drumului care merge spre Pârtia Rarău, de unde, într-un moment de neatenţie, a căzut în gol de la aproximativ 50 de metri înălţime, potrivit adevarul.ro.
Nu a avut practic nici o şansă. Cei care erau cu el au sunat la 112. Au fost trimise echipe de ajutor la faţa locului. O ambulanţă l-a preluat pe băiat în stare gravă şi l-a transportat la spital. Acolo medicii au încercat aducerea la viaţă a băiatului, însă, într-un final, medicii au fost nevoiţi să accepte realitatea cruntă şi să declare decesul.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz. Anchetatorii vor să afle cum s-a putut întâmpla o aşa nenorocire, în condiţiile în care băiatul cunoştea bine zona respectivă şi fac cercetări în continuare în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă. Astfel, în zilele următoare, cel mai probabil, cunoscuţii şi familia băiatului vor răspunde la întrebările anchetatorilor.
Toată comunitatea îl plânge pe copil. Oamenii spun că era un băiat extrem de harnic şi de cuminte. Vlad George Nisioi era considerat imaginea simbol a Rarăului, apărând într-o mulţime de materiale promoţionale ale zonei. De altfel, pe o pagină de Facebook dedicată băiatului, el apare în diverse ipostaze din care reiese dragostea lui faţă de munte şi de natură. În foarte multe fotografii apare îmbrăcat în costum tradiţional, lângă cal sau în dreptul unei porţi bucovinene. În alte imagini cântă din taragot sau îşi ascute coasa.
Pe pagina de Facebook a surorii lui Vlad George Nisoi au început să se strângă sute de mesaje de condoleanţe. Chiar ea a scris, la o zi după cumplitul accident: „Nu pot să îmi imaginez viaţa fără tine, te rog să nu mă laşi, oare te-am rugat prea târziu?”, a scris Vladiana Nisioi, sora adolescentului.