Șofer de TIR, apel disperat la 112, după ce s-a trezit cu 12 migranți ascunși în camion

Surpriză neplăcută pentru un șofer de TIR care a oprit într-o parcare să se odihnească! În remorca autotrenului pe care îl conducea a găsit 12 persoane, cetățeni străini din India, Pakistan și Afganistan. 

FOTO: IGPF
FOTO: IGPF

Mare i-a fost mirarea șoferului când a făcut descoperirea. Pentru că nu a reușit să-i convingă pe cetățenii străini să coboare din remorca TIR-ului, a sunat la 112 și a cerut ajutorul.

Șoferul tocmai ce oprise într-o parcare pe A1, să se odihnească, însă a avut parte de acțiune. Spre norocul lui, marți dimineață, polițiștii de frontieră din Timișoara aveau în zonă acțiune de depistare a migranților ilegali. Astfel, în câteva minute, oamenii legii și-au făcut apariția însoțiți de jandarmi și i-au găsit în interiorul remorcii pe cei 12 migranți.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din India, Afganistan și Pakistan, majoritatea având documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil. După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil au fost îndrumați pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi. Totodată, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au verificat persoanele fără documente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, transmit polițiștii de frontieră din Timiș.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci şi trei de cetăţeni din Turcia si Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceştia se aflau ascunşi într-un automarfar, încărcat cu piese auto.

23 de migranți, desoperiți la Frontiera Nădlac II

La Nădlac, în camionul condus de un român de 29 de ani, polițiștii de frontier au găsit 23 de cetățeni strini, ascunți printre marfa pe care o transporta. Conform documentelor, acesta piese auto pe ruta România – Austria. Persoanele au fost preluate şi duse la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.  

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, din cei 23 de cetăţeni, 16 cetăţeni sunt din Bangladesh, iar ceilalţi 7 sunt din  Turcia, vârsta acestora fiind cuprinsă între 19 şi 40 de ani.  

La cercetări s-a stabilit că majoritatea celor în cauză au intrat legal în ţara noastră în baza documentelor valabile şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net