Şoferi, vi se pregăteşte ceva: roviniete valabile 10 sau 90 zile şi modificări de tarife

Ultima actualizare:

Noile prevederi sunt propuse de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, printr-un proiect de act normativ privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 15/2002 de aplicare a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale.

În ceea ce priveşte autoturismele, proiectul vizează menţinerea actualelor roviniete (valabile 7 zile, 30 de zile sau 12 luni, la preţuri de 3, 7, respectiv 28 de euro) şi introducerea a două noi tarife - 4 euro, pentru o perioadă de 10 zile, şi 13 euro, pentru 90 de zile.

Cele două noi tipuri de vinietă vor fi disponibile şi pentru vehiculele de transport marfă de sub 3,5 tone, la tarife de 8, respectiv 36 de euro.

Proiectul de act normativ actualizează, de asemenea, tarifele pentru celelalte categorii de vehicule, în unele cazuri în creştere faţă de actualele costuri, în altele în scădere.

Astfel, pentru vehiculele de transport marfă de 3,5 - 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, faţă de 4 euro în prezent. În schimb, cele cu valabilitate de 7 sau 30 de zile vor costa mai puţin, 16 euro sau 32 de euro, faţă de 20, respectiv 52 în prezent.

Tarife mai mari pentru rovinieta valabilă o zi vor plăti şi şoferii vehiculelor de transport marfă de 7,5 - 12 tone, de peste 12 tone cu până la trei axe, sau cei ai vehiculelor de transport persoane cu peste 23 de locuri.

Proiectul de ordonanţă extinde, de asemenea, modalităţile de achitare a tarifelor de utilizare a drumurilor, prin intermediul unor mijloace de plată care urmează să fie puse la dispoziţie de către distribuitori, şi va elimina posibilitatea de exceptare a unor vehicule, utilizate exclusiv în transportul public local de persoane sau în cazul unora dintre instituţiile subordonate MAI.

Sursa citată reintroduce procedura de reţinere a certificatului de înmatriculare al vehiculului utilizat fără rovinietă valabilă, până la achitarea amenzilor.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine va actualiza normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.

Cuantumurile taxelor de utilizare a drumurilor naţionale nu au mai fost actualizate din 2009.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net