Soldatul-erou s-a întors în armată cu două proteze în loc de picioare!

Ultima actualizare:

    Vasile Zbâncă e  bucuros că i s-a dat  a doua şansă să  revină în armată
Vasile Zbâncă e bucuros că i s-a dat a doua şansă să revină în armată

A luptat în Afganistan unde a fost grav rănit. Şi-a văzut doi colegi murind, iar el a rămas fără picioare. Nu a renunţat însă la luptă nici un moment, iar acum Vasile Zbâncă s-a întors la marea lui dragoste: Armata. E mândru că poate îmbrăca din nou uniforma militară.

Într-o după-amiază ploioasă de sfârşit de octombrie, la garnizoana din Bistriţa. Aici l-am găsit pe plutonierul major Vasile Zbâncă, 30 de ani, cu zâmbetul pe buze, despre care colegii spun că e nelipsit.

La prima vedere pare un soldat obişnuit, care nu iese în evidenţă prin ceva anume, însă când merge se observă un mic defect. Foarte mic, am putea spune, având în vedere că, de la genunchi în jos, poartă proteze.

simeon stalpnicul png

Nu regretă că, în urmă cu opt ani, a decis să devină militar profesionist. "Era o zi mohorâtă ca azi, dar era început de primăvară. Eram emoţionat, nu ştiam cum să mă comport. E visul meu de când eram mic", mărturiseşte militarul.

Vasile, optimist de felul său, se consideră un norocos că este în viaţă şi că lucrurile nu au fost mai rele. "După explozie, când m-am trezit în spitalul din Germania mă bucuram că eram în viaţă", mărturiseşte Vasile. El spune că medicii nemţi au încercat să-i salveze picioarele, însă suflul exploziei a fost prea puternic şi i-a distrus ţesuturi care nu au mai avut puterea să se regenereze.

"Acolo am învăţat să merg din nou. Mi s-au făcut analize, am urmat un program de recuperare înainte de a mi se pune protezele", mărturiseşte Zbâncă.

O zi din viaţa plutonierului nu e cu nimic diferită de cea a unui om normal. Dimineaţa îşi duce fiul, Andrei Gabriel, la grădiniţă cu maşina şi merge la muncă. După program, îşi ia băieţelul de la grădiniţă şi merg acasă.

"Soţia ne aşteaptă cu masa. Apoi ieşim în parc. Recunosc că, uneori, din cauza protezelor, mi-e cam greu să ţin pasul cu Andrei care e foarte vioi", încheie râzând militarul.

Tragedia s-a petrecut pe 1 octombrie 2010

Vasile Zbâncă a fost rănit pe 1 octombrie 2010 în timpul executării unei misiuni în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului Humvee.

El şi-a pierdut atunci ambele picioare, acestea fiindu-i amputate în Germania. În acelaşi atac, doi militari ai Batalionului 812 Infanterie "Şoimii Carpaţilor" Bistriţa, Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip, au murit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net