Sora iubitei lui Andrei Găluţ, moartă în Colectiv: "Îmi apare în vis şi este fericită"

Ultima actualizare:

    Iubita solistului a murit, iar Andrei se recuperează încă în străinătateFoto: Arhiva personală
Iubita solistului a murit, iar Andrei se recuperează încă în străinătateFoto: Arhiva personală

Suflete pereche, Mădălina şi Dana Strugaru, au rămas la fel de conectate şi după tragedia din clubului Colectiv, în urmă căreia prima şi-a pierdut viaţa. Tânăra era iubita lui Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity. La jumătate de an de la moartea Mădălinei, Dana Strugaru a găsit puterea să vorbească despre incendiul care i-a răpit cea mai bună prietenă şi confidentă şi care a lăsat-o cu o durere imensă în suflet. Tânăra a povestit, în exclusivitate, pentru Click! că sora ei îi trimite semnale de dincolo, iar asta o ajută să meargă mai departe.

Viaţa Danei Strugaru s-a schimbat mult după tragedia din 30 octombrie 2015 şi a înţeles că nu mai poate aştepta nicio clipă de acum înainte în care să le spună persoanelor dragi cât de mult le preţuieşte. Tânăra locuia cu Mădălina şi Andrei Găluţ sub acelaşi acoperiş, iar durerea despărţirii lor îi dă şi acum fiori. Cei doi aveau planuri mari. Se pregăteau să-şi întemeieze o familie şi voiau să le facă prietenilor şi părinţilor o surpriză. Să anunţe de sărbători că umează să se căsătorească. Mădălina nu a mai apucat să spună nimic despre asta şi nici să facă un copil, aşa cum îşi dorea.

Dana a avut premoniţii

"Sora mea era cea mai bună prietenă a mea. Ştia tot despre mine şi eu despre ea. Eu sunt mai mare cu doi ani ca ea şi ne-am înţeles perfect. În ianuarie ar fi împlinit 30 de ani. Eu eram plecată din ţară şi de atunci am simţit că plecarea mea este o îndepărtare pe care nu o înţelegeam. Vorbeam cu Mădălina şi mă uitam pe fotografiile cu ea, recente de la o nuntă, în care imaginea ei nu era foarte clară. Toate acestea au fost semne care pe mine m-au frământat, dar am înţeles multe. Îmi amintesc că am sunat-o în seara concertului, eu nu eram în România, pentru că dacă aş fi fost sigur aş fi mers cu ea, şi se pregătea să plece de acasă. Mereu întrârzia, nu era niciodată punctuală.

Andrei Găluţ este internat într-un spital din Olanda
Andrei Găluţ este internat într-un spital din Olanda

Am învăţat ulterior şi eu să pun mai mult preţ pe mine şi să nu mă mai grăbesc atât. A fost ultima noastră discuţie. Sâmbătă, m-a sunat o prietenă şi m-a întrebat dacă ea şi Andrei sunt bine. Nu ştiam ce s-a întâmplat. Eu mă aflam la Budapesta. Am încercat să-i sun. Nimeni nu mi-a răspuns. Am reuşit să vorbesc cu mama, care era disperată pentru că nu o găsea. Ea şi Andrei au plecat cu aceeaşi ambulanţă spre spital, erau pe picioarele lor. Au ajuns la Floreasca, iar pe el l-a transferat la Elias. Cred că ăsta a fost norocul lui, pentru că nu a ştiut de Mădălina. Când şi-a revenit a întrebat continuu de ea. A fost foarte greu pentru mama lui să-i spună adevărul", îşi aminteşte Dana.  

Mădălina Strugaru a murit după 13 zile de la incendiu

În dimineaţa zilei de 12 noiembrie, la ora 07.30, Dana a fost sunată de mama ei şi anunţată că sora ei a pierdut lupta cu viaţa. Totul s-a năruit

în jurul ei. Au urmat trei luni în care a plâns, s-a rugat, a mers la mormântul Mădălinei şi a încercat să-şi susţină părinţii. Acum e bine şi are şi motive să zâmbească din nou. Ştie că sora ei este bine acolo unde e. "Eu sunt life coach de trei ani şi particip la tabere de vindecare emoţională. Acest lucru m-a ajutat enorm. M-au pregătit pentru ce a fost mai rău. Nu am avut putere să vorbesc despre tragedie, dar cred că mi-am revenit. Am un astfel de eveniment, luna viitoare.

Mădălina (stânga) şi Dana semănau ca două picături de apă
Mădălina (stânga) şi Dana semănau ca două picături de apă

Este un workshop, al treilea din cariera mea, o şuetă despre convingeri, viaţă. Eu am lucrat la bancă până în urmă cu trei ani, când mi-am dat demisia şi fac ce îmi place. E mai mult o satisfacţie personală decât materială. Mă ajută să mă conectez cu sora mea. Mădălina îmi apare în vis şi este fericită. Am visat-o şi aseară ( n.r. joi seara) şi îmi zâmbea. Aşa era ea. Când intra într-o cameră, nu trecea neobservată. Mi-a lăsat doi pisoi şi hainele ei. Ne potriveam la măsuri. Era înnebunită după animale. Era în stare să le strângă pe toate şi să le aducă în casă. Avem o conexiune extrem de puternică şi acum. Îi pun întrebări şi îmi răspunde. Ultima dată am întrebat-o cam cât ar trebui să mai aştept până apare bărbatul ideal în viaţa mea. Seara, la câteva ore, l-am întâlnit. Formăm şi acum un cuplu. Primesc semnale de la ea şi prin foştii ei colegi de la tribunal, era jurist.  Le apare şi lor în vis. Mama a visat-o şi ea că alerga într-un lan de floarea soarelui şi era fericită. M-am împăcat cu ideea. Dacă ea mă lasă să înţeleg că este fericită, atunci şi eu sunt. Asta nu înseamnă că uneori nu mă arunc în genunchi pe jos de dorul ei. Sunt om şi am emoţii", a completat Dana.  

Andrei Găluţ se află la recuperare în străinătate 

La aproape şapte luni de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv, în urma căreia și-au pierdut viața 64 de persoane, solistul trupei Goodbye to Gravity este în continuare internat. Andrei Găluţ este singurul supraviețuitor din trupa care susținea un concert în seara cumplitului accident şi face progrese de la o zi la alta. Urmează un program intens de recuperare, la o clinică din străinătate.

Cele două surori erau cele mai bune prietene şi ieşeau peste tot împreună
Cele două surori erau cele mai bune prietene şi ieşeau peste tot împreună

Săptămâni întregi fostul câştigător de la Megastar a fost inconştient şi intubat de medicii olandezi, cu arsuri pe 45% din corp. În ultimele luni, Andrei a început să comunice de pe patul de spital. Ţine legătura cu prietenii şi familia, dar are un drum lung de parcurs până va fi complet recuperat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
FotoJet Governors jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
schelet dinozaur profimedia jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
parbriz pixabay jpeg
Colaj candidati presedentie 2024  Foto Inquam Photos Mediafax  Profimedia jpg
munte pixabay jpg
brad brasov jpg
iohannis ranjet jpg
test1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net