Spitalele, închise pentru pacienții cronici. „Bolnavii vor plăti, unii chiar cu viața!”

Ultima actualizare:

    Timp de o lună, spitalele de stat mai primesc doar urgențeleFoto: Inquam Photos
Timp de o lună, spitalele de stat mai primesc doar urgențeleFoto: Inquam Photos

Disperate că nu mai fac față valului de bolnavi COVID, autoritățile au decis să suspende pentru 30 de zile internările și intervențiile chirurgicale, precum și alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgențe și care pot fi reprogramate. Măsura este aspru criticată de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

„Mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea autorităților să închidem din nou spitalele pentru pacienții cronici. Pandemia nu va pleca așa ușor, iar pacienții cronici vor plăti, unii chiar cu viața. În plus și statul va plăti de 2-3 ori mai mult pentru a le trata ulterior complicațiile. La aproape doi ani de la începerea pandemiei, noi găsim aceeași soluție ca la început să închidem spitalele, în condițiile în care acum este demonstrat ce decizie nocivă a fost”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

Raed Arafat a anunțat ieri adoptarea unui ordin de ministru prevede suspendarea pentru 30 de zile a internărilor şi intervenţiilor chirurgicale, precum şi a altor tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate. Asta deoarece managerii de spitale vor trebui să distribuie cât mai mult personal către pacienții COVID. Prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate, pacienților oncologici sau celor care trebuie să facă dializă. Și asociațiile pacienților cu HIV protestează, spunând că mulți bolnavi nu se pot trata acasă și ar fi, astfel, condamnați la moarte.

„Nu închidem cârciumile, dar închidem spitalele”

Măsura este aspru criticată și de medicul timișorean Octavian Jurma: „Am refuzat să suspendăm cârciumile pentru 30 de zile. Iată că acum suspendăm spitalele pentru 30 de zile ca să ținem în continuare cârciumile deschise. Nu doar că refuzăm să stingem incendiul numit COVID-19, dar măsurile luate până acum sunt menită să garanteze propagarea lui. În continuare, la o incidență națională de aproape 7 a mie, noi suntem relaxați și petrecerea continuă. În continuare sunt permise nunți, botezuri, mese festive cu până la 200 de persoane, în continuare se pot organiza festivaluri, conferințe, sunt deschise toate localurile. În continuare nu vrem să facem nimic, dar absolut nimic să oprim focul, însă ne jelim că nu avem destule paturi (...).

E rușinos să cerem ajutor europenilor

Octavian Jurma susține că nu avem niciun drept să cerem ajutor vecinilor europeni, care au trecut prin super restricții și s-au conformat măsurilor pentru a nu ajunge în situația în care suntem noi acum. „E rușinos să cerem ajutorul europenilor care se află într-o situație atât de bună tocmai pentru că europenii au făcut exact ce refuzăm noi să facem și au stat luni de zile într-o carantină inimaginabilă pentru noi și s-au vaccinat într-un număr inimaginabil pentru noi. Ei au plătit prețul pe care noi refuzăm să îl plătim în continuare, dar nu ne rușinăm să pretindem că merităm ce merită ei”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net