Sportiva care a sărit de la etaj de frica iubitului şi-a retras plângerea

Sportiva care a sărit de la etaj de frica iubitului şi-a retras plângerea

Ultima actualizare:

Campioana mondială la atletism Elena Mirela Lavric (23 de ani) a spus, la 13 noiembrie 2013, că a vrut să moară, de suparare că iubitul a părăsit-o pentru altă fată. După câteva zile, însă, sportiva şi-a schimbat declaraţia şi a făcut acuzaţii grave la adresa fostului iubit, Ionuţ Parfene.

Ea a susţinut sus şi tare că a sărit de la o înălţime de trei metri şi jumătate de frica tânărului, care o ţinea sechestrată în locuinţă şi o ameninţa cu bătaia. Şi-a povestit apoi drama la televizor: "M-a ţinut sechestrată 50 de minute. Am ţipat să mă lase să ies din casă, apoi am încercat să ies din apartament pe geam, crezând că mă pot agăţa de creanga unui copac din faţa balconului", a povestit Mirela, care a suferit câteva răni uşoare după căzătură.

Ea a depus plângere împotriva lui Ionuţ, dar apoi nu s-a mai prezentat la audieri. În urmă cu câteva zile, sportiva i-a uimit însă pe poliţişti, spunând ca doreşte să îşi retragă plângerea. Astfel, potrivit bzi.ro, Ionuţ Parfene a fost scos de sub urmărire penală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ruth amos uscator par guinness jpg
china par shutterstock1 jpeg
image png
set bijuterii jpg
perne pexels jpg
505d18c5 2a35 486f 816e 96e45b50fcd0 jpg
Design fără titlu (5) png
cules ciuperci jpg
image
image