Stelian Tănase, mesaj pentru regele Mihai : „Sper copiii lui să aibă grijă de el”

Ultima actualizare:

    Fostul director al TVR a vorbit despre dispariția ultimei regine a RomânieiFoto: Arhiva Click
Fostul director al TVR a vorbit despre dispariția ultimei regine a RomânieiFoto: Arhiva Click

Cunoscut ca un apropiat al Casei Regale, istoricul și publicistul Stelian Tănase este impresionat și foarte afectat de vestea morții reginei Ana. Fostul director al TVR a povestit cum a cunoscut-o.

„Este o mare pierdere! Am cunoscut-o pe Maiestatea Sa Regina Ana! Am întâlnit-o la Paris, prima dată, în 1990. Am fost împreună cu o delegaţie mare de jurnalişti, de monarhişti, atunci când a fost regele la Paris. Apoi am întâlnit-o la Versoix. O persoană excepţională. O gazdă extraordinară. M-a primit la Versoix, împreună cu regele. S-a purtat nu ca o regină, ci ca o gazdă bună, ca o femeie română, primitoare, ospitalieră, care-ţi pune totul înainte, care are grijă să te simţi bine. Excepţională această femeie! Apoi am întâlnit-o în ţară, şi la Palatul Elisabeta, şi cu prilejul altor întâlniri. Am avut ocazia să fiu invitat la cină sau să avem discuţii mai aparte”, a mărturisit Stelian Tănase pentru ziarulring.ro.

Fostul director al TVR consideră că regina Ana l-a avut în susținerea regelui în cele mai grele momente ale exilului: „Regina Ana a fost o persoană excepţională care a fost întotdeauna în spatele regelui şi alături de rege. L-a susţinut mereu. A fost lângă el, la braţul lui tot timpul şi l-a susţinut. Regele, aşa cum ştim cu toţii, a avut un destin foarte dificil şi foarte complicat, într-o epocă foarte complicată. El a plecat din ţară şi a mers în Occident, la Londra, unde erau rudele lui care i-au întors spatele. Să nu uităm acest lucru. Iar regina Ana l-a susţinut pe rege când rudele din Anglia i-au întors spatele. Am tot respectul şi am o mare admiraţie pentru regina Elisabeta (n.r. - regina Marii Britanii şi verişoara regelui Mihai), dar nu pot să nu spun că i-au întors spatele regelui. Iar susţinea reginei Ana, în acele momente grele, a însemnat enorm pentru regele Mihai. Extraordinar de mult! I-a făcut cinci copii şi i-a fost mereu alături. Este o mare o pierdere pentru Casa Regală şi pentru noi, ca români. Este o pierdere pe care deja o resimţim. Poate cei care nu s-au ocupat de istorie să zică: «Nu e mare lucru». Dar eu vă spun că este o foarte mare pierdere. Eu m-am aflat în anturajul regelui, m-am aflat în anturajul Casei Regale şi pot percepe cu adevărat dimensiunea emoţională, sufletească. Îmi dau seama cam ce se petrece. Este o pierdere imensă. Şi sper ca regele să treacă cu bine peste această încercare. Pentru că este un om bătrân, el însuşi bolnav. Ne-am speriat acum câtăva vreme să nu se prăpădească. Iar, acum, acest şoc emoţional, să rămână singur... Gândiţi-vă că o nevastă pe care o ai de decenii şi eşti permanent învăţat să te uiţi în dreapta şi să spui: «Nu-i aşa?!...». Iar acum să spui: «Nu mai e...». E foarte greu, foarte greu. Sper ca regele să treacă cu bine. Sper copiii lui să aibă grijă de el”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net