Timișorenii care cresc câini și pisici la bloc au nevoie de acordul vecinilor. Decizia a fost luată în instanță

Ultima actualizare:

    Foto: arhivă
Foto: arhivă

Persoanele care locuiesc în Timișoara și vor să crească un animal de companie trebuie mai întâi să ia acordul vecinilor din bloc. Dacă nu-l obțin, sunt obligați să renunțe la ideea de a avea un cățel sau o pisică în apartament.

Așa prevede o hotărâre de Consiliu Local din 2007: cei care vor să deţină animale de companie şi locuiesc la bloc să obţină acordul vecinilor, scrie adevarul.ro. În 2019, o timișoreancă a atacat în instanță această hotărâre, cerând anularea acesteia. Femeia a fost susținută și de o asociație de protecție a animalelor, dar nici așa nu a avut câștig de cauză. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au decis, definitiv, să menţină hotărârea de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.  

Timişoreanca a arătat în instanţă că, din punctul său de vedere, „condiţionarea deţinerii de animale de companie în apartamente de acordul expres al vecinilor limitrofi, astfel cum s-a făcut prin hotărârea de Consiliu Local, constituie o intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.  

„Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a mai arătat femeia care a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local.

Ce a decis instanța  

În primă instanţă, Tribunalul Timiş a admis cererea proprietarei şi a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor. Sentinţa a fost acatată cu apel, la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii, arătând că „dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”. Sentința este definitivă. 

Citește și: 

Locuiești la apartament? Ce rase de căței ți se potrivesc

Cele mai mari prostii pe care le fac căţeii în casă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net