TIR ATI cu 12 locuri, amplasat în curtea Spitalului Clinic Judeţean Mureş. „Este o soluție de rezervă”

Ultima actualizare:

    FOTO: Prefectura Mureş
FOTO: Prefectura Mureş

Un TIR de Terapie Intensivă a ajuns, miercuri, la Târgu Mureş, fiind amplasat în curtea Spitalului Clinic Judeţean Mureş, la solicitarea autorităţilor locale. Potrivit Prefecturii Mureş, în judeţ sunt 55 de paturi ATI, la care se vor adăuga cele 12 din unitatea mobilă, care ar urma să devină operaţională în scurt timp.

Potrivit Prefecturii Mureş, o unitate mobilă de terapie intensivă a fost adusă la Târgu Mureş, miercuri, la solicitarea Instituţiei Prefectului  şi a instituţiilor din sistemul sanitar care sunt implicate în gestionarea situaţiei pandemice.

TIR-ul ATI a fost amplasat în curtea Clinicii de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş şi răspunde necesităţii în creştere de paturi ATI destinate bolnavilor cu forme grave de COVID-19.

„Judeţul Mureş se numără printre judeţele cele mai solicitate pentru a se implica în gestionarea naţională a numărului mare de cazuri, în special cazurile grave. Tocmai din acest motiv, am considerat că aducerea la Târgu Mureş a unităţii mobile ATI, o unitate disponibilă la cerere judeţelor din ţară, ar susţine strategia noastră de a gestiona numărul mare de cazuri.

În acest moment, avem un număr de 55 de paturi ATI în judeţul Mureş, la care se vor adăuga cele 12 locuri care reprezintă capacitatea maximă a unităţii mobile trimise astăzi de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Unitatea urmează să fie operaţionalizată în cel mai scurt timp pentru a fi dată în folosinţă.

Toate paturile ATI sunt în permanenţă ocupate, astfel că vom continua să sporim capacitatea de internare şi tratament în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice", a afirmat prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel.

Conform Prefecturii, personalul medical care va deservi unitatea mobilă de terapie intensivă aparţine Spitalului Clinic Judeţean Mureş şi Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

„Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş a făcut şi face eforturi pentru punerea pe poziţie a unităţii, pentru racordarea la utilităţi şi oxigen precum şi detaşare de personal în aşa fel încât să devină operaţională în cel mai scurt timp.

Unitatea mobilă este o soluţie de rezervă atunci când necesarul de paturi de terapie intensivă depăşeşte capacitatea de terapie intensivă a spitalului", au precizat reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net