Titi Aur îţi spune cum să circuli cu maşina pe furtună

Ultima actualizare:

    Cum să conduci pe vreme urâtă
Cum să conduci pe vreme urâtă

După urgia de săptămâna trecută, când Bucureştiul lovit de furtună şi acoperit cu grindină a fost, pentru câteva ore, paralizat, meteorologii anunţă un nou val  de ploi şi vijelii. Campionul Titi Aur ne dă 9 sfaturi de care ar trebui să ţinem cont ca să evităm accidentele rutiere sau avarierea maşinii.

Evită pasajele rutiere

Canalizarea este una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm în trafic pe vreme rea. Pur şi simplu, nu face faţă cantităţii uriaşe de apă care, neavând unde să se scurgă, se revarsă pe străzi şi, mai ales, în zonele în pantă, adică în pasajele rutiere. Dacă te prinde furtuna, evită să circuli prin pasaje rutiere deoarece riscul de a rămâne blocat cu maşina este destul de mare.  

Mergi pe banda a doua sau a treia

Apa care se adună pe străzi poate fi destul de adâncă în zona primei benzi de circulaţie. Strada este uşor înclinată, în aşa fel încât apa să se scurgă către gurile de canal, de lângă trotuare. Numai că, de foarte multe ori, acestea sunt înfundate.  

Titi Aur

simeon stalpnicul png

Circulă pe marile bulevarde

Traficul va fi înfiorător dar riscul de a te trezi cu copaci pe capotă e redus. În schimb, dacă vrei să scurtezi drumul şi circuli pe străduţe printre blocuri, vântul foarte puternic poate prăbuşi pomi peste maşina ta. Mai mult, rişti să rămâi blocat din cauza crengilor căzute pe mijlocul drumului. Şi de la balcoane pot cădea diverse obiecte, iar de pe clădiri - tencuială, ţiglă sau bucăţi din acoperişuri.

Atenţie la acvaplanare!

Apa în cantitate mare, la o anumită viteză, nu mai poate fi aruncată în părţi de profilul anvelopei. Astfel, cauciucurile glisează, iar tu poţi pierde controlul. Foarte multe accidente petrecute pe timp de ploaie au ca motiv principal acvaplanarea. Atenţie! Dacă mergi prea repede dar începi să simţi cum maşina se mişcă încet de spate, redu imediat viteza!

Presiunea apei provoacă distrugeri

Dacă circuli cu viteză mare prin apă, presiunea acesteia poate distruge componente de plastic precum scuturile, pragurile, aripile,  bara din spate etc. Toate componentele din plastic sunt supuse acestui risc deoarece sunt semiornamentale şi prinse, multe dintre ele, cu cleme tot din plastic.

Apa nu trebuie să intre la  filtrul de aer

Nu circula pe porţiuni de drum inundate! Dacă apa intră la filtrul de aer, ţi se va opri motorul. Pe de altă parte, există posibilitatea ca apa să deregleze anumiţi senzori care să declanşeze programul de avarie sau să oprească automat motorul maşinii. Nu e o problemă dacă apa intră pe ţeava de eşapament.

Bălţile pot ascunde gropi

Apa acumulată pe străzi ascunde gropi în asfalt. Dacă mergi cu viteză şi ai intrat într-o groapă, este posibil să faci pană. Există însă situaţii în care poţi pierde controlul volanului şi al direcţiei, iar maşina ajunge pe trotuar sau contrasens. Nu mai punem la socoteală faptul că o groapă îţi poate provoca şi alte distrugeri pe care le vei plăti din propriul buzunar.

Aprindem sau nu avariile?

Pe ploaie se circulă cu farurile aprinse însă, dacă vizibilitatea este extrem de redusă, este recomandat să aprinzi şi avariile. Asta pentru ca şoferul din spatele tău să te observe la timp. Campionul Titi Aur ne-a spus că putem aprinde avariile numai şi numai în situaţii excepţionale.  

Vizibilitate zero? Trage pe dreapta!

Dacă ştergătoarele nu mai fac faţă, iar pe parbrizul tău există peliculă de apă ce reduce vizibilitatea la zero, opreşte maşina pe dreapta! În caz contrar, rişti să faci accident, să fii tamponat sau să loveşti vreun pieton care, grăbit, îţi sare în faţa maşinii. "Caută un loc ferit, departe de copaci, clădiri sau panouri publicitare şi aşteaptă până ce ploaia se mai domoleşte", ne-a mai spus Titi Aur.

Meteorologii nu mai prididesc să emită avertizări. E „cod portocaliu" de ploi abundente, cât pentru o lună, în numai 10 ore. Va turna cu găleata azi, după prânz, până mâine dimineaţă, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea, informează ANM. În aceste zone, afectate deja de inundaţiile din noaptea de Paşte, se vor înregistra peste 60 l/mp.

- În Banat, Oltenia, Muntenia, vestul şi sudul Transilvaniei şi sudul Moldovei, va ploua moderat, 25 -30 l/mp, dar vor fi şi descărcări electrice puternice şi chiar căderi de grindină. Pentru aceste regiuni, e „cod galben" şi este valabil până mâine seară. - Cantităţile mari de apă vor umfla din nou râurile şi pârâurile din judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj şi Hunedoara, unde e "cod portocaliu" de inundaţii până vineri seară. Pericol iminent de revărsări de râuri sunt şi în Olt, Buzău, Vâlcea, Mureş, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov, Bucureşti, Argeş, Dâmboviţa, Vrancea, Suceava, unde s-ar putea produce inundaţii importante, precum şi scurgeri importante de pe versanţi. În Capitală, e "cod galben" de ploi în averse, însoţite de fulgere, tunete şi rafale de vânt, până joi dimineaţă. - Din această dimineaţă, sunt sub "cod galben" de ploi abundente, descărcări electrice, rafale de vânt, inundaţii şi judeţele Sibiu, Covasna, Timiş, Arad, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Maramureş, Neamţ, Bacău şi Brăila.

- În funcţie de evoluţia fenomenelor extreme, ANM va actualiza avertizările. (M.Dohi)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net