Traficanţi de droguri reţinuţi

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Suspecţii au fost ridicaţi de mascaţi
Suspecţii au fost ridicaţi de mascaţi

Procurorii DIICOT Craiova au reţinut, marţi seară, cinci tineri suspectaţi că făceau parte dintr-o reţea specializată în trafic de droguri de risc, care distribuia pe piaţa neagră din oraş cannabis, haşiş sau pastile de extasy, transmite corespondentul MEDIAFAX

Potrivit poliţiştilor cei cinci tineri fac parte dintr-o reţea specializată în trafic de droguri şi au fost urmăriţi încă din luna noiembrie a anului trecut, iar în aceste luni au reuşit să distribuie pe piaţa neagră din Craiova peste o jumătate de kilogram de cannabis, dar şi haşiş sau extasy.

Ei au fost ridicaţi, marţi seară, în urma unui flagrant, iar apoi le-au fost percheziţionate locuinţele, unde au fost găsite 200 de grame de cannabis, dar şi mai multe pastile de extasy.

Cei cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii spun că drogurile erau cumpărate, cel mai probabil, de la o altă reţea de traficanţi de droguri din Spania şi erau vândute în Craiova în incinta unui bar care aparţine unuia dintre traficanţi



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hortensii jpg
Air Fryer, Shutterstock jpg
electrocasnice care ne spioneaza jpg
Mașini in trafic în București - poluare - aglomeratie FOTO Shutterstock
serbarea abecedarului captura video jpg
telefon mobil smartphone istock jpg
Scari rulante FOTO Shutterstock
Case modulare  Foto Freepik (2) jpg
image
image