UPDATE: Vlad Pascu va sta 10 ani în spatele gratiilor. Decizia este definitivă
UPDATE: Curtea de Apel Constanța a menținut decizia Judecătoriei Mangalia, condamnând definitiv pe Vlad Pascu la zece ani de închisoare în dosarul „2 Mai”

Informația a fost confirmată de Adrian Cuculis
Informația a fost confirmată de avocatul uneia dintre familiile victimelor, Adrian Cuculis, precum și de Digi24. „Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a rămas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă, tristă”, a transmis avocatul printr-o postare pe Facebook. Judecătorii au decis, totodată, reducerea despăgubirilor acordate în primă instanță uneia dintre familiile victimelor.
Știrea inițială. Curtea de Apel Constanța urmează să dea joi, 21 august, sentința definitivă în dosarul lui Vlad Pascu. Acesta a fost implicat în tragicul accident rutier din localitatea 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei.
Luni, instanța a amânat pronunțarea pentru această dată, punând astfel capăt unei perioade de așteptare tensionate pentru familiile victimelor și pentru publicul larg.
Accidentul care a șocat România
În dimineața zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu conducea pe DN 39, iar în apropiere de 2 Mai a intrat cu mașina într-un grup de pietoni. Impactul a fost devastator: doi tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. Ulterior, șoferul a părăsit locul accidentului și a fost găsit de polițiști în Vama Veche. Ancheta a stabilit că se afla sub influența mai multor substanțe interzise.
În octombrie 2023, Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.
Decizia inițială și despăgubirile acordate
Pe 31 ianuarie 2025, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Vlad Pascu la 10 ani de închisoare pentru faptele comise. Instanța a mai decis ca Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) să acorde despăgubiri importante victimelor:
- 700.000 de euro familiei tânărului decedat,
- 640.000 de euro familiei tinerei decedate,
- 100.000 de euro, 50.000 de euro și 250.000 de euro pentru cei trei răniți.
Apelul și așteptarea deciziei finale
Vlad Pascu a contestat sentința Judecătoriei Mangalia, iar avocații săi au solicitat o reducere a pedepsei. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, care urmează să pronunțe verdictul final joi, 21 august.
Familia victimelor și comunitatea locală urmăresc cu sufletul la gură decizia instanței, care va stabili definitiv răspunderea lui Vlad Pascu pentru accidentul tragic.
































