Tragedie la Beach, Please! Un bărbat de 54 de ani și-a pierdut viața în parcarea festivalului
O tragedie de proporții a avut loc la festivalul Beach, Please!, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un cetățean croat în vârstă de numai 54 de ani a murit chiar în parcarea festivalului după ce i s-a făcut rău. Medicii au ajuns rapid la fața locului dar, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Tragedia s-a produs în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, iar în ciuda intervenției rapide a medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, Ministerului Afacerilor Interne a comunicat faptul că, în jurul orei 23:45, forțele de ordine care asigurau paza la festival au fost informate că un bărbat aflat într-un autoturism în parcarea din afara zonei de desfășurare a evenimentului era în stare de inconștiență.
Personalul medical a intervenit imediat și au fost începute manevrele de resuscitare, iar victima a fost transportată apoi la postul medical avansat din zona festivalului. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor salvatorilor, bărbatul nu a mai putut fi readus la viață.
Un bărbat a murit în parcarea festivalului Beach, Please!
„În pofida tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, bărbatul, cetățean croat, în vârstă de 54 de ani, a fost declarat decedat”, a informat Ministerului Afacerilor Interne, potrivit sursei citate.
Din primele verificări reiese că victimei i s-a făcut rău, iar autoritățile au demarat deja o anchetă pentru a înțelege precis cum s-a petrecut această tragedie.
Venise la festival alături de fiul său
Mai mult decât atât, bărbatul decedat venise lafestival însoțit de fiul său, un minor în vârstă de 17 ani. Tânărul a fost preluat de reprezentanții DGASPC Constanța și de polițiștii Serviciului pentru Imigrări Constanța, pentru a primi sprijin de specialitate în această situație dificilă.
Autoritățile deja au transmis condoleanțe familiei și prietenilor victimei, iar o anchetă se află în desfășurare. Victima era un bărbat în vârstă de numai 54 de ani din Croația, iar tragedia s-a petrecut în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. În ciuda intervenției rapide a autorităților, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Poziția oficială Beach, Please! în urma tragediei
„În cursul nopții trecute, un cetățean croat în vârstă de 54 de ani s-a simțit rău, în timp ce se afla în autoturismul personal, în zona parcării din afara perimetrului festivalului. Echipele medicale au intervenit imediat și i-au acordat îngrijiri de specialitate. In ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical, persoana a fost declarată decedată.
Suntem alături de familia îndoliată și ne dorim sa oferim tot sprijinul necesar în aceste momente dificile.
Menținem un dialog permanent cu autoritățile implicate în gestionarea acestei situații.
La nivelul organizatorului, dispozitivul operațional include două puncte medicale avansate, trei puncte de prim ajutor, o caravană medicală mobilă, trei ambulanțe private în interiorul festivalului și o ambulanță amplasată în zona parcării. Întregul areal este monitorizat printr-un sistem de peste 200 de camere de supraveghere, iar securitatea este asigurată de aproximativ 600 de agenți din cadrul a trei companii specializate de pază și protecție, care desfășoară permanent controale de acces și verificări de securitate.
Festivalul beneficiază de un dispozitiv complex de siguranță, realizat în colaborare cu autoritățile și instituțiile competente. În teren acționează, în sistem integrat, structuri ale Jandarmeriei Române, Poliției Române, ISU, BCCO, DIICOT, ANITP, SRI, ANPC, DSP, DSV, ANMAP, Gărzii de Mediu și Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor”, au comunicat reprezentanții festivalului.
Despre tragedia de la festival au vorbit și reprezentanții Brigăzii Mobile a Jandarmeriei.
„În seara trecută, în jurul orei 23.45, forțele de ordine au fost sesizate cu privire la starea de inconștiență a unui bărbat, aflat într-un autoturism, în parcarea din afara perimetrului de desfășurare a evenimentului. Personalul medical a intervenit de urgență și a efectuat manevrele de resuscitare, ulterior persoana fiind transportată la postul medical avansat, unde protocolul de resuscitare a fost continuat.
În pofida tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, bărbatul, cetățean croat, în vârstă de 54 de ani, a fost declarat decedat. Din primele verificări a reieșit faptul că acestuia i s-ar fi făcut rău, iar cercetările au fost preluate de organele de poliție competente, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, au comunicat autoritățile.

































