Trei irakieni şi un român arestaţi pentru finanţarea unor reţele teroriste

Trei irakieni şi un român arestaţi pentru finanţarea unor reţele teroriste

Ultima actualizare:

Cetăţenii irakieni, cu complicitatea românului, sunt acuzaţi că finanţau grupări teroriste din Irak, cu ajutorul unor firme pe care le aveau deschise în ţară. Unul dintre cetăţenii irakieni s-a aflat în vizorul SRI mai mulţi ani. El a fost declarat indezirabil şi expulzat din România în 2011, după ce autorităţile au descoperit că în perioada 2005-2011 a coordonat o grupare care avea ca scop aducerea în ţară a cetăţenilor irakieni, cărora le înlesnea obţinerea vizei de şedere în România.

El s-a întors în ţara noastră, deşi avea interdicţie, şi a fost reţinut pentru implicare în sprijinirea reţelelor teroriste. „Cetăţeanul irakian a fost expulzat din ţară după ce am descoperit că se ocupa de coordonarea unei reţele care a adus ilegal în ţară 200 de irakieni. De asemenea, el este inculpat şi într-un dosar de combatere şi prevenire a actelor cu caracter terorist”, a declarat la România TV Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nimis motan politist amsterdam jpg
image png
image png
Design fără titlu (10) png
Valencia, foto Shutterstock jpg
Examenul de Bacalaureat  Foto Freepik com jpg
boia ardei istock jpg
fructe istock jpg
image
image