Tripleţi veniţi din Israel să se facă medici în România

Ultima actualizare:

    Amir, Fatima și  Nargis și-au  serbat majoratul  în România
Amir, Fatima și Nargis și-au serbat majoratul în România

Sunt fraţi, tripleţi, şi provin dintr-o familie de medici renumită din Israel. Cu toate acestea, Fatima Nur, Nargis şi Amir Kasim, au părăsit în urmă cu patru ani oraşul sfânt Nazaret şi au venit în Craiova pentru a studia medicina.

Aveau 17 ani şi jumătate când au venit în România. Au dorit cu orice preţ să urmeze Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Tinerii povestesc că în momentul în care au pus piciorul pe pământ oltenesc au avut un sentiment de linişte. Acum, după patru ani, se simt în Bănie la fel ca la ei acasă.

„Când am plecat de acasă eram doar noi trei printre străini, dar am reuşit să ne acomodăm foarte repede. A fost greu, dar a meritat. Noi ne-am dorit foarte mult să studiem în Craiova. În ţara noastră legea nu ne permite să ne înscriem la facultate decât de la vârsta de 20 de ani. Aşa că am decis să venim aici şi nu regretăm nici măcar o clipă alegerea făcută. Tatăl nostru este medic în Israel şi vrem să fie mândru de noi în momentul în care vom termina facultatea'', a spus Fatima Kasim.

Tripleţii veniţi tocmai din Israel au declarat că au trăit o experienţă unică în momentul în care au împlinit 18 ani. Au petrecut în stil oltenesc alături de prieteni şi colegi.

"Oamenii din Craiova ştiu cum să te facă să te simţi la tine acasă, chiar dacă vii de departe. La majorat am avut parte de o petrecere pe cinste. Pentru prima dată am văzut şi noi ce înseamnă să îţi sărbătoreşti ziua de naştere. Nu o să uit niciodată ziua aceea", a spus Nargis Kasim. Tinerii s-au arătat impresionaţi de felul în care au fost primiţi de colegi.

„Este minunat să vezi cum cineva vine şi te întreabă dacă ai nevoie de ceva. La noi în Israel sunt alte reguli, alte legi, iar oamenii nu sunt atât de deschişi. Aici ne-am făcut prieteni noi cu care vom păstra legătura toată viaţa", a povestit Amir Kasim.

Vor să urmeze specializări diferite

Fatima, Nargis şi Amir sunt acum stundeţi în anul IV la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Chiar dacă sunt tripleţi, cei trei vor să urmeze specializări diferite.

Nargis vrea să se facă medic oftalmolog, Fatima medic ginecolog, iar Amir vrea să devină medic cardiolog. "Deocamdată facem practică în spital. Am învăţat multe lucruri, care ne vor ajuta pe viitor. Vrem să fim unii dintre cei mai buni medici de aici din ţară", au mai spus Fatima, Nargis şi Amir Kasim.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net