Uite care va fi traseul autostrăzii Piteşti – Sibiu!

Ultima actualizare:

    Autostrada va avea 116 km
Autostrada va avea 116 km

Ministrul Transporturilor a anunțat marți că traseul autostrăzii Pitești-Sibiu a fost stabilit. Potrivit lui Sorin Bușe, șoseaua de mare viteză va avea 116 km și va costa 1,6 miliarde de euro, adică 17 milioane de euro kilometrul. Autorităţile estimează că şoferii vor putea circula pe autostrada Piteşti-Sibiu în 2021.

Traseul final pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost avizat, autorităţile optând pentru prima variantă, care trece prin Curtea de Argeş, apoi prin Văleni şi iese în judeţul Vâlcea, în localitatea Racoviţa, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

„Ieri, 21 noiembrie, în cadrul CTE CNAIR a fost avizat traseul pentru ultimele două secţiuni ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, după cum urmează: Secţiunea 2, adică Racoviţa-Boiţa, de la km 15 la km 43, şi Secţiunea 3 Racoviţa-Văleni, de la km 43 la km72. Deci în acest moment tot traseul este avizat”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

La rândul său, prezent la eveniment, directorul general al CNAIR, Cătălin Homor, a spus că acesta este ”cel mai important proiect de infrastructură pe care compania îl derulează”.

Astfel, din cele şapte variante iniţiale de traseu în CTE (Consiliul Tehnic Economic) a fost selectată varianta 1, care va merge în paralel cu DN 7 Valea Oltului din apropiere de localitatea vâlceană Racoviţa şi presupune mai puţine tuneluri în zona de munte.

Autostrada A 1 Piteşti-Sibiu va avea cel puţin şase tuneluri şi zece noduri rutiere. Cele mai lungi tuneluri vor fi la Poiana 1,7 km, Curtea de Argeş 1,3 km, Lazeret două tuneluri de 1,5 km şi Robeşti 900 m.

Autostrada A 1 Piteşti-Sibiu (cu termen estimat de finalizare 2021) necesită investitţii de aproximativ 1,6 miliarde de euro şi este finanţată din fonduri europene. Este ultima secţiune de autostradă fără contract de construire de pe coridorul european Nădlac 2 –Constanţa.

Autostrada Piteşti-Sibiu, parte din Autostrada Bucureşti-Nădlac (A1), este, în prezent, cel mai important proiect de şosea rapidă din România, pentru că realizarea sa ar permite traficul neîntrerupt pe autostradă între Capitală şi frontiera cu Ungaria. În plus, autostrada de circa 117 kilometri ar fi prima care ar trece munţii, făcând legătura între Muntenia şi Transilvania, peste Munţii Carpaţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image