Uite cât costă brazii de Crăciun la tine în oraș!

Ultima actualizare:

    Prețurile brazilor variază în funcție de înălțime și aspect
Prețurile brazilor variază în funcție de înălțime și aspect

Cu aproape o săptămână înainte de Crăciun, preţurile brazilor variază, în cele mai multe oraşe din ţară, între 30 şi 200 de lei, în funcţie de înălţime şi coroană, cei mai mulţi fiind aduşi din import, scrie News.ro. Cu toate acestea, sunt brazi care costă și 3.000 de lei, fiind aduși din Olanda şi Caucazul rus.

ARAD

În Arad, preţurile brazilor sunt cuprinse între 50 şi 700 de lei, în funcţie de mărime şi coroană. Astfel, cei mai mici, de aproximativ un metru, pot fi cumpăraţi cu 50 de lei, în timp ce anul trecut preţurile porneau de la 30 de lei.

Un brad de doi metri poate fi cumpărat la preţuri cuprinse între 100 şi 300 de lei, şi în acest caz pomii de Crăciun fiind mai scumpi decât anul trecut.

Brazii aduşi din Germania, Danemarca sau Olanda ajung la 700 de lei, în cazul unuia care depăşeşte trei metri înălţime.

În pieţe se găsesc şi crengi de brad care se vând cu 1 - 1,5 lei bucata.

Marile magazine care au de vânzare brazi naturali au preţuri asemănătoare cu cele din pieţe, însă vând mai mult pomi în ghivece.

În cazul brazilor artificiali, preţurile sunt cuprinse între 150 şi 300 de lei pentru cei de 2,10 metri, în funcţie de calitate.

BRAŞOV

La Braşov, cei mai ieftini sunt brazii scoşi la vânzare de Regia Pădurilor Kronstadt - 500 de pomi de Crăciun vor fi vânduţi în pieţe, la preţuri cuprinse între 10 şi 50 de lei. Aceşti brazi au fost tăiaţi din zonele aflate sub liniile de înaltă tensiune sau crescuţi în pepiniera Regiei Părurilor Kronstadt. De asemenea, au fost scoşi la vânzare şi brazii confiscaţi de la vânzătorii care nu au actele în regulă. Aceştia se vând cu preţuri între 20 şi 30 de lei.

În pieţe, comercianţii vând brazii la preţuri cuprinse între 40 şi 70 de lei, cei româneşti, şi între 100 şi 200 de lei, cei din import. 

În marile magazine, brazii naturali sunt aduşi din alte ţări europene şi costă între 70 şi 3.500 de lei. Cel mai scump, cel de 3.500 de lei, are 15 metri şi a fost adus din Olanda şi poate fi replantat, fiind pus în ghiveci. Acest brad poate fi cumpărat în rate.

O alternativă la brazii naturali sunt cei artificiali care se găsesc în toate magazinele. Cei de până la 1,5 metri costă 40 - 150 de lei, iar cei mai mari pot ajunge până la 400 de lei.

BUCUREŞTI

În Capitală, preţurile brazilor de Crăciun variază între 50 şi 300 de lei, aceştia având între unu şi 12 metri înălţime. Cei mai mulţi dintre pomii comercializaţi sunt din import, din Danemarca, Ungaria, Germania sau Austria.

La intrarea în unele parcuri sau în parcările unor centre comerciale au fost amenajate spaţii unde sunt vânduţi brazi, preţurile pornind de la 59 de lei şi ajungând la 79 de lei. Comercianţii spun că aceşti brazi pot fi cumpăraţi şi în rate.

În pieţe, preţul brazilor variază între 40 şi 80 de lei, dar mulţi dintre cumpărători spun că mai amână achiziţionarea unuia în speranţa că îl vor lua mai ieftin cu o o zi sau două înainte de Crăciun.

Brazii pot fi cumpăraţi şi de pe internet, unde preţurile pornesc de la 40 de lei pentru un pom în ghiveci, de aproximativ 40 de centimetri.

BUZĂU

În municipiul Buzău, în Piaţa Centrală, pomii de Crăciun se vând cu preţuri cuprinse între 35 şi 120 de lei, în timp ce în magazine costă între 28 şi 90 de lei.

În cea mai mare piaţă din Buzău, majoritatea brazilor provin din Danemarca. Pomii atrag prin coroană şi culoare, dar cumpărătorii se ghidează după preţ, care variază între 35 şi 120 de lei. Cei mai ieftini sunt însă molizii.

În magazine, pomii de Crăciun costă de la 28 de lei cei mai mici, la 59,99 de lei cei mijlocii, în timp ce brazii de doi metri înălţime ajung la 89,99 lei.

La brazii artificiali preţurile pornesc de la 35 de lei şi pot ajunge până la câteva sute de lei.

CLUJ

În pieţele din Cluj-Napoca, preţul unui brad natural începe de la 50 de lei şi poate depăşi 400 de lei pentru brazii de peste doi metri, cu o dimensiune mai mare a coroanei.

În Piaţa Mihai Viteazu din oraş, preţurile brazilor sunt cuprinse între 100 şi 170 de lei. Media preţurilor, spun comercianţii, se situează în jurul sumei de 80 de lei pentru brazii cu o înălţime de un metru. Există însă şi brazi care costă peste 400 de lei, fiind vorba despre cei care au cel puţin doi metri şi o dimensiune a coroanei mai mare de un metru.

De asemenea, marile magazine de bricolaj din Cluj-Napoca au în ofertă şi brazi în ghiveci, care după sărbătorile de iarnă pot fi plantaţi în grădină. Preţurile încep de la 70 de lei pentru un ghiveci cu un brad de un metru şi pot ajunge până la 150 de lei pentru brazii mai înalţi de doi metri. În plus, cei care cumpără un brad natural clasic îl pot returna magazinului în luna ianuarie şi primesc vouchere pentru cumpărături.

CRAIOVA

În Piaţa Centrală din Craiova, comercianţii vând brazii cu preţuri cuprinse între 50 şi 150 de lei, dar sunt dispuşi şi să negocieze, în funcţie de ce îşi doreşte clientul.

"Unii îi avem la preţuri fixe, pe alţii îi mai putem negocia, în funcţie de ce îşi mai doreşte omul. Anul acesta avem mai puţini brazi la vânzare dar nici lumea nu prea se înghesuie", afirmă Vasile Târmacu, unul dintre comercianţi.

Mulţi dintre craioveni şi-au cumpărat bradul de Crăciun la ofertă, urmărind promoţiile din magazine, unde în aceste zile, un pom de un metru sau puţin peste un metru costă 27,98 de lei, în timp ce unul de 2,5 metri - 89,90 de lei.

Preţul brazilor în ghiveci variază între 100 şi 200 de lei.

Însă, tot în Craiova, o firmă de amenajări grădini vinde un brad cu 3.300 de lei. Bradul, adus din Caucazul rus, este din specia Abies nordmanniana şi are aproximativ cinci metri. Acesta se vinde în ghiveci, astfel că poate fi replantat.

CONSTANŢA

În principalele pieţe din Constanţa se găsesc numai brazi de import, iar preţurile pleacă de la 80 de lei şi ajung la 200 de lei, oferta fiind destul de săracă.

Astfel, în Piaţa Griviţei se găsesc doar brazi aduşi din Olanda. Cel mai ieftin este 80 de lei, iar cel mai scump costă 200 de lei, în funcţie de înălţime sau de bogăţia ramurilor, cu tot cu suport de lemn. Aici se găsesc şi crenguţe de brad, coroane de brad la 8 lei şi coroane de brad cu ornamente – 10 lei.

Şi în Piaţa Tomis III sunt la vânzare doar brazi de import, cei de aici fiind aduşi din Danemarca. Preţurile variază între 100 şi 200 de lei.

Comercianţii din cele două cele două mari pieţe constănţene se plâng însă de lipsa clienţilor. Ei spun că oamenii caută în primul rând brazi româneşti, dar că aceştia lipsesc cu desăvârşire anul acesta. Oamenii speră totuşi ca vânzările să crească înainte de Crăciun.

Într-un magazin specializat în materiale de construcţii şi amenajări interioare se găsesc brazi la două categorii de preţuri: 80 de lei şi 90 de lei. Nici aceştia nu sunt româneşti, ci provin din Polonia.

Un hypermarket vinde brazi naturali de la 80 de lei. Tot aici pot fi achiziţionaţi brazi la ghiveci, preţul plecând de la 40 de lei. Există şi o bogată ofertă de brazi artificiali. Cel mai ieftin, de doi metri, costă 100 de lei, în timp ce pomii gata împodobiţi au preţuri între 400 de lei şi 850 de lei.

GALAŢI

În cea mai mare piaţă din municipiul Galaţi, Piaţa Centrală, brazii naturali, despre care comercianţii spun că au fost aduşi din Olanda, au preţuri cuprinse între 60 şi 200 de lei, în funcţie de înălţime, care variază de la aproximativ unu la doi metri. Totuşi cei care îi vând sunt dispuşi să mai lase din preţurile afişate aproximativ 10-20 de lei atunci când se apropie câte un client.

În piaţă se găsesc însă şi diverse aranjamente din ramuri de brad autohton, din judeţul Suceava. Astfel, brazi mai mici, de maximum jumătate de metru înălţime, realizaţi practic din ramuri bogate de la cei mai înalţi, costă între 25 şi 70 de lei, în timp ce alte aranjamente, cum ar fi coroniţele, au preţuri cuprinse între 10 şi 30 de lei, în funcţie de decoraţiuni.

Pe de altă parte, în supermarketuri, preţurile brazilor, în general autohtoni, sunt mai mici şi variază, în medie, între 30 şi 110 lei, la fel, în funcţie de înălţime. Spre exemplu, brazi proveniţi din judeţul Sălaj, cu înălţimea de aproximativ un metru, costă 30 de lei, cei de peste 1,5 metri aproape 60 de lei, iar cei de peste 2 metri costă 110 lei. La supermarketuri se găsesc şi brazi cu înălţimi de maximum un metru, în ghivece cu pământ, care costă 50 de lei.

IAŞI

La Iaşi, preţul brazilor porneşte de la 60 de lei în pieţe şi de la 42 de lei în magazine, însă în funcţie de înălţime şi dimensiunea coroanei, brazii ajung să coste şi 900 de lei.

În Piaţa Nicolina, preţul brazilor variază între 70 şi 300 de lei, în timp ce în Piaţa Alexandru, cel mai ieftin brad se vinde cu 60 de lei.

Cei mai scumpi brazi se vând în piaţa din centrul oraşului, preţul acestora ajungând şi la 600 de lei.

Conducerea scietăţii EcoPiaţa din Iaşi susţine că există la vânzare şi brazi care costă 900 de lei, cu înălţimea de peste şase metri, aceştia fiind cumpăraţi în special de reprezentanţi ai unor instituţii sau firme.

Tot în pieţe se vând şi coroniţe din crengi de brad, cele mai ieftine fiind 5 lei.

În marile magazine, preţurile la brazi încep de la 42 de lei, dar pot ajunge şi la 130 de lei, în funcţie de înălţime.

De asemenea, tot în magazine, există la vânzare şi brazi la ghivece, cu înălţimea de aproximativ un metru, preţul fiind de 45 de lei.

SIBIU

În pieţele din Sibiu, comercianţii cer 80 – 150 de lei pentru brazii autohtoni, în funcţie de înălţime şi bogăţia coroanei, iar pentru cei din import preţurile pornesc de la 150 de lei şi pot ajunge la 350 de lei, pentru un pom de aproape doi metri şi jumătate.

În marile magazine de profil, preţurile sunt mult mai variate, la fel şi oferta.

De exemplu, un magazin de bricolaj oferă brazi de circa un metru la preţul de 27,98 de lei. În acelaşi magazin se găsesc şi brazi mai înalţi, cel mai scump fiind unul cu înălţimea cuprinsă între 2,2 - 2,5 metri, care se vinde cu 89,90 de lei.

Într-un alt magazin preţurile pornesc de la 37,90 de lei pentru un brad de 1,3 - 1,6 metri şi pot ajunge la 129 de lei pentru un pom de Crăciun de maximum 2,5 metri.

Sunt, de asemenea, şi brazi în ghiveci, preţurile acestora pornind de la 39,90 de lei şi ajungând la 79,90 de lei, în funcţie de înălţimea pomului.

De asemenea, se vând şi brăduţi din crenguţe, mai mici, al căror preţ variază între 15 şi 35 de lei.

Direcţia Silvică Sibiu nu a tăiat în acest an niciun brad de Crăciun, motivând că nu există surplus.

VASLUI

Un brad natural se vinde în cele două pieţe din municipiul Vaslui cu preţuri cuprinse între 50 şi 200 de lei.

Cei mai ieftini pomi de Crăciun, aduşi din pepiniere ale Romsilva din judeţele Neamţ sau Suceava, nu au mai mult de un metru şi jumătate şi sunt cu crengile foarte rare. Există, însă şi brazi de peste trei metri la 200 de lei bucata şi sunt preferaţi în special de firme sau instituţii publice care au spaţiul suficient să-i instaleze.

În supermarketurile din Vaslui, se vând cu 75 de lei brazi în ghivece, iar înălţimea acestora nu depăşeşte câteva zeci de centimetri.

TIMIŞOARA

În Timişoara, în Piaţa 700, aflată în apropierea centrului oraşului, brazii de Crăciun se vând cu preţuri cuprinse între 80 şi 150 de lei, în funcţie de mărime şi de cât de bogată este coroana.

În supermarketurile din Timişoara, brazii de Crăciun costă de la 70 de lei la 200 de lei. De exemplu, un brad înalt de doi metri poate fi cumpărat cu 200 de lei.

În pieţe şi în unele magazine de profil sunt scoşi la vânzare brazi în ghiveci. Aceştia au o înălţime de aproximativ un metru şi costă de la 50 de lei bucata.

Cei care nu îşi permit anul acesta un pom de Crăciun, pot cumpăra din pieţe crengute de brad la preţuri care pornesc de la 20 de lei bucata.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net