Uite ce trebuie să faci în luna septembrie

Ultima actualizare:

Vrem, nu vrem, a venit toamna, iar acum e momentul să ne gândim la lucrurile pe care le avem de făcut în această lună. Şi nu sunt puţine deloc!

Acum este momentul să ne pregătim casa pentru sezonul rece şi cămara cu bunătăţi pentru iarnă, să ne plătim taxele şi impozitele, să ne cumpărăm vacanţa de iarnă.

Pregăteşte-l pe cel mic pentru şcoală

Dacă încă nu ai cumpărat rechizitele pentru şcoală, este cazul să te grăbeşti şi să dai o tură prin magazine. La standurile special amenajate din hypermarketuri vei găsi ghiozdane, penare, caiete, cărţi, ustensile pentru scris, colorat şi pictat, dar şi alte obiecte de uz şcolar de care copilul tău cu siguranţă va avea nevoie. Tot acum ar trebui să-i pregăteşti şi ţinuta pentru şcoală, iar cele mai importante hăinuţe sunt uniformele. 

E momentul să-ţi umpli cămara cu bunătăţi

În septembrie apar primele legume de toamnă. De exemplu, în pieţe am văzut deja gogoşari. Acum este momentul să cumperi ardei capia, castraveţi cornichon, gogoşari, vinete, dar şi alte legume pe care le poţi pune la murat sau din care poţi face zacuscă. 

Nu uita de fructe pentru că începe sezonul gemurilor şi al dulceţurilor – într-un cuvânt sezonul conservelor pentru iarnă. 

Rezervă o vacanţă pentru iarnă

Dacă nu ţi-ai cumpărat deja o vacanţă pentru perioada Crăciunului sau a Revelionului, grăbeşte-te! Asta, dacă vrei să mai prinzi un loc. În perioada sărbătorilor nu vei mai avea nici o şansă să găseşti ceva liber nici la munte şi nici chiar la mare (de exemplu, sunt din ce în ce mai multe persoane care petrec noaptea dintre ani la malul mării).

Un alt sfat: dacă vrei să pleci în străinătate, cumpără de pe acum bieletele de avion! Sunt mult mai ieftine decât vor fi în decembrie. 

Plăteşte-ţi taxele şi impozitele locale

Până la data de 30 septembrie, trebuie să ne achităm datoriile la stat. Cu alte cuvinte, trebuie să plătim tranşa a doua a taxelor şi impozitelor locale: taxa de parcare, impozitul pentru locuinţe, autoturisme şi terenuri. Recomandat este să mergi la ghişeu din timp, deoarece la sfârşitul lunii  te vei călca pe picioare cu alte sute de oameni. Dacă nu plăteşti, te vei trezi cu penalităţi şi dobânzi.

Pregăteşte-ţi locuinţa pentru toamnă

Asta înseamnă să-ţi înlocuieşti caloriferele vechi cu unele noi, dacă este nevoie. Grăbeşte-te! Odată ce RADET va furniza agent termic, acest lucru nu va mai fi posibil. Dacă nu înlocuieşti caloriferele, măcar curăţă-le şi spală-le. Tot în această lună ar trebui să cumperi, în cazul în care nu ai, un termostat pentru centrala termică. Acesta te va ajuta să ai o factură mică la gaze sau curent electric. Şi, nu în ultimul rând, cumpără de pe acum, dacă ai nevoie, un radiator, o aerotermă sau un calorifer electric. 

Verifică-ţi maşina

N-ar strica să programezi o vizită la service, mai ales dacă ai mers foarte mult cu maşina vara asta. Înainte să vină vremea urâtă, e indicat să verifici tot ce ţine de frână, direcţie, plăcuţe.

De asemenea, dacă nu ai cauciucuri de iarnă sau cele pe care le ai sunt cam uzate, e bine să verifici oferta: preţurile sunt încă mai mici faţă de cum vor fi în noiembrie sau decembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
horoscop 4 august jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kampung pelangi captura video jpg
crizanteme istock jpg
image png
cozonac jpg
chair 4922358 1280 jpg
manastirea caraiman jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
presedinte1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net