Uite cum arată drona românească și racheta care stinge incendii

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Diana Nistoran s-a pozat cu racheta anti-incendii în brațe și lângă prima dronă românească
Diana Nistoran s-a pozat cu racheta anti-incendii în brațe și lângă prima dronă românească

Prima dronă românească compatibilă NATO și racheta care stinge incendii au luat ochii vizitatorilor, specialiști sau nu, la a șasea ediție a târgului industriei militare, Black Sea Defense and Aerospace organizat în perioada 18-20 mai la complexul Romaero din Capitală

”Racheta dispune de un lansator de 60 de mm, portabil sau fix și poate zbura 250 de metri pe orizontală sau 150 de metri pe verticală. În vârf, racheta are o încărcătură de clorură de potasiu, care în momentul când explodează crează un fel de fum”, ne-a declarat Diana Nistoran, asistent universitar la Universitatea Tehnică Militară care a participat la realizarea invenției. Aceasta ne-a explicat că principiul după care racheta stinge incendiul este mai pe românește asemănător cu cel de la aerosoli. ”Am testat eficiența rachetei împreună cu pompierii, într-o cameră de 100 metri pătrați”, a precizat Diana Nistoran.

Prima dronă românească compatibilă NATO, are o autonomie de 35 de minute și poate face orice. ”Suportă 3, 5 kg încărcătură utilă și poate fi folosită pentru supraveghere aeriană, pentru filmări de precizie, transmisie fotografii, retransmisie date. Mișcările sale sunt coordonate de un calculator pe post de pilot automat”, ne-a declarat ”părintele”dronei, Matei Pericle Gabriel, profesor la Academia Tehnică Militară. Drona are sistem GPS de mare finețe, sistem de navigație inerțială ultramodern. Costă în jur de 30.000 de euro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
scotia png
notre dame du mont marseille jpg
salzburg png
bebelus australia jpg
intalnire pixabay jpg
model statuie klum jpg
gaini curte istock jpg
sobolan istock jpg
image
image