Un italian a primit o inimă din România la doar două ore după ce a avut nevoie. Cum a fost posibil “norocul”?

Ultima actualizare:

    Inima a ajuns la pacient la doar două ore de când a fost cerută dar operația de transplant a durat șapte ore
Inima a ajuns la pacient la doar două ore de când a fost cerută dar operația de transplant a durat șapte ore

România a ajuns banca de organe a Europei. Un italian a fost salvat cu ajutorul unei inimi românești, care a sosit în doar două ore din momentul în care pacientul a avut nevoie. Transplantul a fost realizat la un spital din orașul italian Torino iar cazul șocant a fost relatat de presa italiană

Pacientul care a avut nevoie de transplant este un bărbat în vârstă de 41 de ani, care suferea de miocardiopatie fulminantă severă, relatează cotidianul italian La Stampa, preluat de Rador și g4media.ro. Afecțiunea a fost diagnosticată la începutul lunii august iar bolnavul a primit la spitalul San Martino din Genova un stimulator cardiac, care, din păcate, nu a permis recuperarea funcției cardiace. Din acest motiv s-a dat alarma, iar medicii de la spitalul genovez au cerut prin rețeaua sanitară italiană includerea pacientului pe lista pentru transplant urgent de inimă.

Cum a apărut inima în două ore de la 1400 de km

A fost găsită imediat inima în România, la un donator de 29 de ani, mort din cauza unei hemoragii cerebrale. În așteptarea primirii organului salvator, pacientul italian a fost transferat la Centrul de Transplant Cardiac al spitalului Molinette din Torino. O echipă a unității medicale a plecat imediat cu un avion special pentru a preleva inima. S-au întors rapid iar transplantul a fost efectuat cu succes de o echipă de medici italieni după o operație care a durat mai mult de opt ore. Potrivit sursei citate este un caz fără precedent, fiind primul pacient care a aşteptat doar două ore pentru găsirea unei inimi şi căruia i s-a transplantat un organ sosit de atât de departe.

Citiți și

Realizare impresionantă pentru un spital mic în România: Transplanturi simultane de ficat şi plămân

E pe moarte, dar a refuzat transplantul de inimă! Motivul incredibil

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Maria Alexandra fiica Alina și Nicolae ai României foto Facebook5 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Bazilica Sfântul Petru (© Pixabay)
building 7935883 1280 jpg
ceaiuri pentru fiere din plante medicinale jpeg
creanga si eminescu jpg
bancomat jpeg
dubrovnik croatia summer time 3499458 1280 jpg
banner bojdeuca lui creangă jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net