Un primar din Giurgiu le-a luat localnicilor banca din fața casei și becul de pe stâlp pentru că nu l-au votat!
Ridicol! Primarul comunei Comana (Giurgiu) s-a supărat pe localnicii care au hotărât să susţină un alt candidat. Drept răzbunare, edilul le-a ridicat banca din faţa casei şi le-a luat becul de pe stâlp. Aurel Enache a înregistrat o victorie zdrobitoare în alegerile locale, cu un scor de 85%.
În ciuda triumfului categoric obţinut la scrutinul electoral de duminică, Aurel Enache, edilul comunei giurgiuvene Comana, n-a uitat cine nu l-a susţinut în timpul campaniei electorale.
Astfel, imediat după ce au fost anunţate rezultatele alegerilor locale derulate duminică, el şi-a trimis oamenii din primărie să ridice o bancă amplasată în faţa casei unde locuiesc persoanele care au făcut campanie pentru un contracandidat. Imaginile au fost filmate chiar de familia în cauză. „Le-am luat becul şi banca de la poartă, fiindcă au mers zi de zi, în campanie, din partea unui independent şi au spus peste tot că eu n-am făcut nimic”, explică Enache pentru observatornews.ro.
“În satul Vlad Ţepeş am apă, am canal, am terminat de asfaltat toată comuna, cu centuri ocolitoare, am două şcoli noi, am dispensar, am dotări la dispensar, am dotări la şcoli, am parc în mijlocul comunei, am părculeţe la fiecare şcoală, am sală de sport, am teren de fotbal, am iluminat public, am alei pietonale, am băncuţe. Şi ei spun că n-am făcut nimic, că doar am furat. I-am luat şi eu o bancă şi un bec, o să i le pun la loc, să vadă totuşi că am făcut ceva. Am fost ales cu 85%. Ei au minţit oamenii că n-aş fi făcut nimic în timpul precedentului mandat. O să le pun mâine şi banca, şi becul la loc, pentru că le-au văzut”, încheie edilul supărăcios.