Un tren cu 45 de pasageri, printre care 4 copii și un bebeluș, a deraiat în Covasna. Traficul este blocat
Un tren Regio care circula pe ruta Toplița-Brașov a deraiat luni dimineață, în jurul orei 8:15, între stațiile Bixad și Malnaș, județul Covasna. La bord se aflau aproximativ 45 de persoane, dintre calători, inclusiv patru copii și un bebeluș. Prefectura Covasna informează că în trenul care a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bixad se aflau circa 45 de persoane, iar niciuna nu a fost rănită, transmite Agerpres.
Patru copii și un bebeluș se aflau în tren
Potrivit sursei citate, 31 de persoane, printre care 4 copii şi un bebeluş, se mai află în tren, iar acestea vor fi preluate de către un autobuz.

„Luni, la ora 8 şi 15 minute, trenul Regio numărul 4504, care circula dinspre Topliţa spre Braşov a deraiat între staţiile Bixad şi Malnaş. În tren se aflau aproximativ 45 de persoane, nimeni nu a fost rănit, nu s-a înregistrat niciun apel la 112.
În vagoane este asigurată căldura. După ultimele informaţii, în vagoane mai sunt 31 de persoane, între care 4 copii şi un bebeluş. Regionala CFR Braşov a trimis un autobuz pentru a prelua pasagerii”, precizează reprezentanţii Prefecturii Covasna.
Circulația feroviară este blocată
Circulaţia feroviară între Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc este întreruptă şi se lucrează pentru repunerea trenului pe şine.
„La locul evenimentului sunt echipaje din cadrul Poliţiei T.F. pentru cercetarea cauzelor producerii evenimentului, respectiv, din cadrul ISU Covasna pentru asigurarea intervenţiei", mai menţionează Prefectura Covasna.
CFR SA a precizat că trenul R 4504 Topliţa - Braşov a deraiat de la primul boghiu al primului vagon între staţiile Mălnaş Băi şi Bixad, la km 56+900, pe linie simplă electrificată. Trenul are în compunere o locomotivă şi trei vagoane. Incidentul a afectat şi circulaţia trenului IR 12366 Braşov - Valea lui Mihai, care staţionează temporar în staţia Sfântu Gheorghe, de la ora 8:44, până la remedierea situaţiei.
Echipe de la Poliția Transporturi Feroviare și ISU Covasna se află la fața locului pentru a investiga cauzele deraierii și pentru a repune trenul pe șine.