Vă mai amintiți? Cum trăiau românii în comunism

Ultima actualizare:

    Nicolae Ceaușescu spunea românilor care se plângeau că le este frig în case: ”Mai puneți un pulover pe voi!”
Nicolae Ceaușescu spunea românilor care se plângeau că le este frig în case: ”Mai puneți un pulover pe voi!”

Sunt nostalgici care spun că era bine în vremea comunismului. Aveau un loc de muncă, locuință și se descurcau cu mâncarea. Au uitat de frigul din case, de întuneric, de cozi, de munca patriotică obligatorie?

Sunt mulți nostalgici după vremea comunismului. Pe unii îi vedeți la mormântul Ceaușeștilor în fiecare an. Ei spun că în timul comunismului era bine: aveau un loc de muncă, aveau un salariu ”cât de cât”, se contruiau fabrici și uzine, aveau locuințe.

În anii comunismului, s-au inventat expresii pe care acum nu le mai folosim: ”Să se dea câte un kilogram, să ajungă la toți!” ”A venit apa caldă!” ”Avansați mai în față”  ”Las și eu rând aici”

Însă, pare că au uitat cozile la pâine, cu rația în fiecare zi, la lapte, unt, zahăr, carne. Oamenii se trezeau în toiul nopții și își lăsau sacoșile la rând. ”Ce se dă?” ”Nu știm încă.” Bananele, ciocolata, cafeaua, portocalele, țigările Kent erau obținute doar ”pe sub mână”.


    Pâinea și alimentele de bază se ”dădea” cu rația, dar tot la cozi uriașe
Pâinea și alimentele de bază se ”dădea” cu rația, dar tot la cozi uriașe


    Cozi interminabile la buteliile de aragaz
Cozi interminabile la buteliile de aragaz


    Muncitorii erau ”scoși” la muncă patriotică, iar elevii - la practică, la sortat de cartofi
Muncitorii erau ”scoși” la muncă patriotică, iar elevii - la practică, la sortat de cartofi

    Transportul în comun era un calvar
Transportul în comun era un calvar

Magazinele de mâncare erau aproape goale, hainele erau de calitate foarte proastă, iar ciorapii Adesgo trebuiau duși foarte des la remaiat.

Iată, pe scurt, cu era o zi din viața românilor, în vremea comunismului.

  • În anii ʼ80 ”se tăiau” curentul, apa caldă și căldura. ”Mai puneți un pulover în plus!”, era îndemnul atribuit lui Nicolae Ceaușescu. Oamenii pândeau ore în șir apa caldă și făceau baie pe rând.
  • Orășenii s-au adaptat lipsei de curent electric: au cumpărat lămpi pe gaz, fitile și sticle de lampă.
  • Și gazul de la aragaz era oprit ori nu avea presiune. Cozile la buteliile de aragaz era impresionantă.
  • Era întuneric pe stradă și în case.
  • Transportul în comun era un calvar. Muncitorii mergeau la serviciu agățați de tampoanele tramvaielor sau pe scara autobuzelor.
  • Înaintea vreun eveniment comunist, la venirea iernii sau când Nicolae Ceaușescu se deplasa în țară, angajații făceau muncă patriotică, neplătită. Strângeau zăpada de pe străzi, măturau străzile sau văruiau pomii.
  • Tot ”voluntar” se mergea la paradele 1 Mai și 23 August. Elevii din clasele de liceu erau duși ”la practică”, la sortat de cartofi, sau pe șantiere.
  • În comunism, s-au inventat Daciada, Planul cincinal în 4 ani și jumătate, recolte record, Moș Gerilă.
  • Televizorul alb negru se umplea de ”purici” după ora 22.00. Cine avea antenă de bulgari, se uita la programul vecinilor de la sud. Programul TVR începea la ora 19.50, cu zece minute de desene animate, urmate de o oră de Telejurnal, care prezenta activitatea Tovarășului și al Tovarășei Ceaușescu.
  • Magazinele de mâncare erau goale. Se vindea, la coadă, doi pui care cântăreau împreună un kilogram ”frații Petreuș”, copite de porc ”adidași”, gheare și spinări de pui.
  • Mașinile circulau cu cotă de benzină, iar duminica circulau alternativ mașinile cu număr par și impar.
  • Restaurantele se închideau la ora 19.00, nunțile se terminau la ora 12 noaptea.
  • Orfelinatele erau precum niște lagăre.

Sursa: Sunt sute de mărturii despre cum trăiau românii în vremea comunismului. Multe dintre amintirile din Epoca de Aur au fost strânse de Ioana Pârvulescu, în volumul ”Și eu am trăit în comunism”, apărută la Editura Humanitas. Viaţa din comunism a fost reconstituită pe baza mărturiilor făcute de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net