Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat anti-COVID: „E un moment pe care l-am așteptat de atâtea luni!”

Ultima actualizare:

    Vaccinarea a decurs fără probleme pentru dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinareFoto: RO Vaccinare / Facebook
Vaccinarea a decurs fără probleme pentru dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinareFoto: RO Vaccinare / Facebook

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a fost imunizat în această dimineață cu serul de la Pfizer. Momentul a fost transmis live la tv și în mediul online.

Evenimentul a avut loc în centrul amenajat la policlinica Spitalului Militar Central din București. După ce a făcut vaccinul, Valeriu Gheorghiță a stat, conform procedurilor, 15 minute într-un salon, sub supravegherea cadrelor medicale, pentru a vedea dacă apar reacții adverse. Apoi, a făcut o scurtă declarație în care și-a exprimat optimismul și speranța că vom scăpa de această pandemie.

Medicul Valeriul Gheorghiță a primit vaccinul anti-COVID

„Este un moment pe care l-am aşteptat de atâtea luni alături de colegii noştri din sistemul medical - apariţia unui vaccin care să îndeplinească toate criteriile de siguranţă, de calitate şi de eficacitate. Astăzi ştiinţa a triumfat, ştiinţa este alături de noi, ştiinţa este alături de oameni şi ne-a oferit printr-un efort fără precedent al tuturor cercetătorilor la cel mai înalt nivel apariţia într-un timp cât se poate de scurt a unui vaccin care îndeplineşte toate standardele de siguranţă şi de eficacitate. E timpul să reducem consecințele negative ale acestei pandemii, să limităm pierderile de vieți omenești”.

După vaccinare, medicul a făcut o scurtă declarație
După vaccinare, medicul a făcut o scurtă declarație

Medicul a vorbit și despre neîncrederea multor români în serul apărut pe piață în timp record. „Sunt încrezător că împreună şi numai împreună putem risipi acest virus al neîncrederii şi putem împreună cu toţi colegii din sistemul medical şi cu cetăţenii acestei ţări să facem front comun, să fim solidari, să ne protejăm, familia, prietenii, colegii şi ţara. Doar împreună putem să ieșim din această pandemie și să revenim la o viață normală”.

Până în seara zilei de luni, 4 ianuarie, 25.508 cadre medicale au fost vaccinate cu serul de la Pfizer. 47 dintre ele au avut ușoare reacții adverse.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net