Vezi meciurile de fotbal şi bei bere cu reducere
Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, care a început joi, 14 iunie, este ocazia perfectă pentru suporteri să fie contaminaţi din nou de microbul sportului rege. În ”cartierul central al distracţiei din România”, cum i se spune Centrului Istoric din Bucureşti, localurile şi-au desăvârşit pregătirile şi aşteaptă armata de microbişti.
Click! a luat pulsul câtorva locuri unde microbiştii vor putea vedea meciurile. Dacă fotbalul ar fi o flacără, microbistul este lumânarea care arde. În Centrul Istoric din Capitală, de la pub-urile cele mai fiţoase, la cârciumile prietenoase unde berea este la putere, iar mâncarea ”fudulie”, toată lumea gândeşte oferte şi visează fotbal şi mulţi clienţi.
Pe str. Covaci nr 4 se află ”Rockabilly”, un pub get-beget, unde pregătirile pentru Campionatul Mondial de Fotbal au început de acum o săptămână. ”Un astfel de eveniment te bagă în priză. Noi ne pregătim din greu şi am gândit mai multe surprize: iei un burger specialitatea casei şi primeşti o bere la draught sau la trei beri la draught primeşti una gratis. Pentru grupuri de 5-6 persoane oferim cinci beri la sticlă de 0,5 litri, la un preţ cu 25 la sută mai mic decât de obicei”, ne spune barmanul Alexandru Enuţa.
Pe aceeaşi stradă la numărul 6, se află un alt fel de bar, pentru o alt fel de lume: ”Hype” pentru tinerii liberi şi fără prejudecăţi. ”Oferta noastră este simplă şi de nerefuzat: cinci beri la 0,5 litri la doar 35 de lei. Sau 20 la sută reducere la băutură pe durata întregului meci, pentru grupuri mari, în jur de 10 persoane. Şi te poţi bucura cât vrei, fără să-i pese nimănui!”, încearcă să ne atragă Radu Spirea, unul dintre patroni.
Pe strada Şelari la nr 12, se află ”Dracula”, unul dintre restaurantele importante cu profil tradiţional românesc din Centrul Istoric, care a fost cuprins şi el de febra Campionatului Mondial din Rusia. Cum noul Regulament al Centrului Istoric adoptat de Primăria Capitalei nu permite pe terase televizoare, ci doar ecrane şi proiectoare, reprezentanţii stabilimentului au căutat şi au găsit cele mai bune poziţii pentru ca iubitorii de fotbal să consume şi să se bucure de fotbal, fără să-şi ”rupă” gâtul.
”Avem şi oferte, cum ar fi la 4 beri la draught una este gratis, sau la 10 beri la sticlă, snacks fără număr din partea noastră”, povesteşte managerul Mădălina Bujor. Câţiva paşi mai încolo, pe str. Şelari 9-11, cunoscutul pub Trinity încearcă să-şi atragă microbiştii cu cel mai mare ecran montat pe o terasă din Centrul Istoric. ”E o minunăţie de 3 m pe 2,5 m şi care redă jocul de fotbal cu o acurateţe care va atrage ca un magnet! Te uiţi o dată şi o să-ţi dai întâlnire cu prietenii mereu în acelaşi loc: la noi pe terasă!”, se laudă bar-managerul Alexandru Dobrescu.
Aşadar nu-i mai bine să vedeţi meciul în Centrul Istoric, departe de gura cicălitoare a nevestei şi de bătăile în calorifer ale vecinilor stresaţi de ţipetele de bucurie?