Vi se par şocante aceste imagini? Ele au salvat 60.000 de vieţi

Ultima actualizare:
Oricine poate deveni victima unui accident rutier
Oricine poate deveni victima unui accident rutier

Dacă v-aş spune că un film de câteva minute v-ar putea salva viaţa, m-aţi crede? Sau că v-ar schimba definitiv stilul agresiv de condus? Poate că nu, de aceea vă pun la dispoziţie nişte imagini care au şocat sute de mii de şoferi din toată Europa. Aproape 60.000 dintre ei au declarat că azi mai trăiesc doar datorită lor.

România este în topul ţărilor europene la capitolul accidente rutiere soldate cu morţi şi răniţi grav. Statisticile Uniunii Europene din 2012 plasează ţara noastră pe locul trei în UE, cu 94 de persoane decedate la milionul de locuitori. Peste noi mai sunt polonezii şi grecii. Slabă consolare. Media în Uniunea Europeană este de 60 de persoane decedate la fiecare un milion de locuitori, însă există ţări care au reuşit să reducă numărul persoanelor decedate până la 27-30 la fiecare milion de locuitori.

Cum au reuşit? Au început cu amenzi, legi restrictive, pedepse severe, examene dificile pentru obţinerea permisului de conducere. Dar era nevoie de altceva, care să-i facă pe oameni să respecte „călătoria fiecăruia”. Aici a intervenit irlandezul David Lyle, un adevărat psiholog al şoferilor, cel mai apreciat şi mai premiat producător de spoturi video şocante, care au menirea de a-i face pe şoferi şi pe pietoni mai conştineţi de riscurile care-i pândesc la orice pas în trafic. Difuzate la televizor şi în mediul online, filmuleţele şi-au atins scopul: aproape 60.000 de oameni din Irlanda de Nord şi din Republica Irlanda au declarat că datorează viaţa lor acestor imagini.

În accidente îşi pierd viaţa multe persoane nevinovate
În accidente îşi pierd viaţa multe persoane nevinovate

„Doar pentru că sunt pieton, nu înseamnă că sunt nimeni”, „Doar pentru că sunt şofer, nu înseamnă că te pot vedea”, „Doar pentru că mergi regulamentar, nu înseamnă că nu poţi fi periculos”, „Doar pentru că te grăbeşti, nu înseamnă că poţi ignora trecerea de pietoni”, „Nu te urca niciodată la volan sub influenţa alcoolului. Ai putea trăi cu ruşinea?”, „O singură greşeală te poate costa toată viaţa”, „95% din accidentele cu victime se petrec din cauza unor greşeli umane. Nu mai căuta scuze, nu e un accident!”, sunt doar câteva dintre mesajele-cheie ale acestor spoturi video realizate în urma unor finanţări guvernamentale.


    În accidente îşi pierd viaţa multe persoane nevinovate
În accidente îşi pierd viaţa multe persoane nevinovate

Una dintre cele mai şocante poveşti, care se regăseşte în aceste filmuleţe, este cea a lui Michael şi a prietenei lui. Cei doi se urcă într-o maşină cu alţi doi prieteni pentru „o tură” cu autoturismul. Toţi sunt veseli, zâmbitori, iar Michael nu-şi poate ochii de la iubita sa cu care, ai zice, e gata să-şi petreacă tot restul vieţii. Nimeni nu avea să prevadă ce urma să se întâmple în doar câteva secunde. Povestiorul ne avertizează însă că „azi, el îşi va lovi prietena atât de tare încât ea va rămâne cu o vătămare cerebrală permanentă”. Într-o clipă, maşina în care se aflau tinerii e lovită frontal de o alta, iar cei patru prieteni suferă răni grave. Apoi, din spate, o altă maşină îi loveşte din plin. În acest moment, Michael, singurul ocupant al maşinii care nu purta centură de sigurnaţă, e proiectat de şocul impactului înspre prietena lui, pe care o loveşte puternic la nivelul capului. Salvatorii sosiţi la faţa locului au tras imediat concluzia: trei morţi şi un rănit grav. Michael e responsabil de moartea unuia dintre ocupanţii maşinii şi de rănirea gravă a prietenei sale. Şi asta doar pentru că nu a purtat centură de siguranţă.

Vezi mai multe din Accidente pe 220.ro

David Lyle a realizat spoturi video şocante pentru a tăia pofta şoferilor de a conduce sub influenţa alcoolului, pentru a-i descuraja pe şoferi să ignore centura de siguranţă, pentru a-i face conştienţi pe cei care conduc că un moment de neatenţie poate curma vieţi nevinovate. Totodată, campaniile îndreptate împotriva şoferilor vitezomani şi a celor care nu respectă prioritatea pietonilor s-au bucurat de un mare succes. Rămâne să le apreciaţi şi dumneavoastră.

De ce e nevoie de imagini şoc? Pentru că prea mulţi şoferi care produc accidente rutiere soldate cu morţi şi răniţi grav sunt tineri până în 24 de ani. Pentru că e nevoie să „implantăm” în memoria colectivă faptul că viaţa noastră valorează mai mult, că e una singură.

„Prea mulţi şoferi, cu precădere cei tineri, sunt prinşi într-o lume fantastică a jocurilor video, unde poţi suferi un accident, însă te ridici, duci maşina la service şi-ţi continui drumul. Ei bine, acesta nu e un joc pe calculator, e realitate. Cineva poate suferi răni grave sau chiar să moară. De aceea trebuie să facem apel la mesaje-şoc, care să lucreze în plan psihologic pentru a rămâne în memoria oamenilor. Astfel le influenţăm comportamentul la volan. Imediat ce văd aceste imagini şocante, oamenii îşi spun: nu vreau să trec şi eu prin aşa ceva, nu vreau ca familia mea ori copiii mei să păţească aşa ceva, nu vreau ca oamenii pe care îi iubesc să treacă prin aşa ceva. Tehnic, acest lucru funcţionează”, ne-a spus David Lyle, invitat de reprezentanţii Poliţiei Române la un eveniment privind siguranţa rutieră în România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net