VIDEO Mărturia fiului Sorinei Pintea, în legătură cu flagrantul mamei sale. L-a implicat și pe senatorul PSD Liviu Pop

Ultima actualizare:

    Ce spune Ionut Pintea despre flagrantul mamei saleFoto: Captură Video
Ce spune Ionut Pintea despre flagrantul mamei saleFoto: Captură Video

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii şi actual manager al Spitalului Judeţean din Baia Mare, a fost acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei. La scurt timp de la incident, fiul său a făcut câteva declarații pe marginea subiectului.

Sorina Pintea a fost reţinută 24 de ore, iar pe numele său a fost deschisă un dosar penal, după organizarea unul flagrant de către procurorii DNA. 

Fostul ministru al Sănătății ar putea ajunge curând în arest. La scurt timp după aflarea veștii flagrantului, fiul său, Ionuţ Pintea, a făcut o serie de dezvăluiri în cazul reţinerii mamei sale. 

Ionuț Pintea susține că s-a întâlnit cu denunțătorul mamei sale

Prin intermediul unui video publicat în mediul online, Ionuț Pintea, fiul fostului ministru al Sănătății, a povestit că a avut o întâlnire cu denunțătorul din dosarul în care mama sa a fost reținută de procurorii DNA, pentru încheierea unui contract de achiziție publică. În declarațiile sale, acesta a menționat și numele senatorului PSD Liviu Pop. Fiul Sorinei Pintea a explicat în mesajul video că s-a întâlnit cu denunțătorul din dosarul mamei sale, iar acesta i-a explicat că a avut o înțelegere cu senatorul Liviu Marian Pop. 

„Nici eu nu știu prea multe în afară de ce se spune la televizor, dar voi face o mărturie. Este vorba despre ce mi s-a întâmplat astăzi. Dimineață am fost sunat de către senatorul PSD de Maramureș Liviu Marian Pop și m-a rugat să mă întâlnesc urgent cu cineva. Am coborât la mașină, m-am înregistrat deoarece nu știam cu cine mă întâlnesc și despre ce este vorba. (...)

M-am întâlnit cu un domn mic de înălțime, cu părul grizonat, mi-a spus că urmează să se întâlnească cu Marius, finul primarului din Ulmeni. După alte 15 minute a venit la mine și mi-a spus că are niște informații care o pot ajuta pe mama: Știi că, de fapt, eu n-am mai spus despre ceilalți bani. L-am întrebat: Care ceilalți bani?”, a început acesta dezvăluirile.

Fiul Sorinei Pintea spune că Liviu Pop e implicat în dosarul de mită al mamei sale

„Mi-a zis că a fost vorba de încă patru plăți, patru tranșe de bani pe care el le-a făcut către Liviu Marian Pop. O dată 40.000 de euro anul trecut și o dată câte 5.000 de euro tot către Liviu Marian Pop. Bani care am înțeles că trebuiau să ajungă la mama mea. Zice că el e denunțătorul. Am rămas șocat când mi-a zis că el este Mihai Costea denunțătorul.

Îmi zice că își cere scuze pentru ce s-a întâmplat, că n-a avut ce să facă, pentru că lui i-au făcut flagrant la București. Zice: Eu am fost firma subcontractoare și proprietarul firmei din București mi-a făcut flagrant când eu luam bani. L-am întrebat de ce a luat banii și mi-a spus: Trebuia să-i dau mai departe. Nu mi-a spus cui.

După flagrant am fost cablat, urmărit, interceptat și n-am putut să anunț pe nimeni despre ce mi s-a întâmplat și să previn pe cineva. M-am speriat puțin, deoarece o întâlnire cu denunțătorul a doua zi după flagrant clar nu este benefică pentru nimeni. Am ales să plec de acolo. Asta este mărturia mea. Cred în justiție și sper că lucrurile se vor reglementa, pentru că mama mea a muncit mult prea mult, este bolnavă și nu merita nimic din toate astea”, a fost mesajul fiului Sorinei Pintea.

Cum răspunde Liviu Pop acuzațiilor

Liviu Pop a declarat că a fost luat prin surprindere de acest anunț și a spus că este șocat de reținerea Sorinei Pintea de către DNA, potrivit Digi 24.

„Exclus acest lucru, imposibil. Niciodată n-am folosit în discursul meu, în atitudinea mea și în faptele mele chestiunile invocate de domnișorul Pintea”, a spus senatorul PSD, adăugând că îi este neclar cum a apărut numele său în acest caz, 

Senatorul a explicat și legătura sa cu familia denunțătorului din dosarul Sorinei Pintea: „Îi cunosc de vreo 7-8 ani de zile, este părintele unui fin de-al nostru. Avem 16 fini, chiar acum sunt la un botez într-o comună din Maramureș. Legături absolut normale pe care le am cu apropiații. I-am cununat acum vreo 5 ani de zile”. 

„Niciodata in viata mea nu am avut discutii despre bani cu Sorina Pintea. Nu am vorbit cu nimeni acest subiect, niciodata in viata mea. Am vorbit cu fiul doamnei Pintea doar sa vad cum este”, a mai spus Liviu Pop, la Antena 3.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net