Vrei să pleci în Marea Britanie să începi o viață nouă? Aici găsești ajutor pentru a face primii pași
Pentru mulți români, plecarea în Marea Britanie reprezintă mai mult decât o schimbare de țară — e o decizie de viață. Fie că vorbim de un nou început, o șansă la un trai mai bun sau dorința de a construi un viitor pentru familie, această tranziție vine la pachet cu provocări. De la birocrație și necunoașterea sistemului britanic, până la bariera lingvistică și lipsa unei rețele de sprijin, integrarea nu este întotdeauna ușoară.

Aici intervine RO HUB, cel mai mare centru dedicat românilor din Regatul Unit, fondat de antreprenorul John Smith — un nume deja cunoscut, fiind organizatorul Galelor MMA din Marea Britanie, dar totodată și pentru implicarea sa în cauze sociale și sprijinul oferit comunităților de imigranți. De aproape doi ani a dezvoltat o echipă din care fac parte notari, avocați, consilieri.
John Smith: “Soluționăm cazuri delicate, iar persoanele cu dizabilități sunt ajutate gratuit”




„Am întâlnit sute de oameni care aveau potențial, dar nu aveau sprijin. Așa s-a născut ideea RO HUB – un loc unde românii găsesc nu doar informații, ci și soluții concrete”, spune John Smith.
RO HUB este locul unde, indiferent dacă ai ajuns de câteva zile în UK sau ești stabilit de ani buni, vei găsi ajutor personalizat. De la obținerea actelor de identitate și a National Insurance Number, până la înregistrarea la medicul de familie sau în sistemul educațional, echipa de consilieri RO HUB îți stă la dispoziție pas cu pas.
Un accent deosebit este pus pe sprijinul în accesarea beneficiilor sociale – un domeniu în care mulți români se simt pierduți. Universal Credit, Child Benefit, Council Tax Support, sprijin pentru chirie sau încălzire — toate sunt explicate clar, în limba română, și accesate împreună cu specialiștii centrului.
„Am văzut oameni care trăiau în condiții grele, fără să știe că au dreptul la ajutor. La noi, nimeni nu este lăsat singur în fața formularelor sau a birocrației”, explică John Smith.
Ajutor gratuit pentru persoane cu dizabilități și cazuri delicate
Unul dintre pilonii RO HUB este susținerea persoanelor vulnerabile. În mod special, persoanele cu dizabilități beneficiază de consiliere și sprijin complet gratuit, atât în relația cu autoritățile, cât și în obținerea drepturilor legale care li se cuvin.
„Soluționăm cazuri delicate, cazuri care cer empatie, răbdare și cunoaștere detaliată a legislației. Fiecare om merită o șansă, iar noi ne luptăm pentru asta în fiecare zi. Acesta nu este doar un centru pentru asistență socială. Este și un spațiu de dezvoltare profesională și antreprenorială. Ai o idee de afacere? Vrei să înființezi o firmă în UK? Nu știi cum funcționează taxele? Specialiștii noștri te ajută cu tot ce ține de consultanță fiscală, înregistrări, contabilitate și pregătirea documentelor legale”, ne-a mai spus el.
În plus, centrul oferă cursuri de calificare profesională, limba engleză, pregătire pentru interviuri și examene – adaptate exact nevoilor românilor din diaspora. Nici copiii nu sunt uitați: atelierele educaționale și activitățile recreative îi ajută să se adapteze ușor în sistemul britanic.
Periodic, centrul organizează evenimente gratuite, de la sesiuni informative și târguri de locuri de muncă, până la seri culturale și întâlniri de networking pentru antreprenori.
Un model pentru diaspora românească din toată Europa
RO HUB a fost lansat în urmă cu doar câteva luni, dar deja a atras sute de români care au găsit acolo răspunsuri la problemele lor. John Smith vrea ca acest model să fie extins și în alte orașe din UK și Europa, acolo unde românii au nevoie de structuri reale de sprijin, nu doar informații generale.
„Visul meu este ca niciun român din diaspora să nu se mai simtă singur sau pierdut. Cu un pic de sprijin și încredere, putem construi un viitor”, concluzionează el.



































