Wizz Air lansează o nouă rută spre Italia din România înainte de Crăciun. Alte zboruri se opresc în această toamnă

Compania aeriană anunță noi conexiuni pentru sezonul de iarnă, cu zboruri operate de trei ori pe săptămână. Prima cursă va fi lansată pe 16 decembrie, făcând parte dintr-un pachet de 16 rute din România spre destinații din Europa și Maroc. Inițial planificată spre Veneția, ruta de la Suceava va ajunge acum la Treviso.

wizz air avion jpg

Wizz Air leagă Suceava de Italia printr-o nouă rută

Wizz Air anunță lansarea unei noi conexiuni aeriene din România spre Italia, care are primul zbor programat pe data de 16 decembrie. Ruta va conecta Suceava cu Treviso și va fi operată de trei ori pe săptămână – marțea, joia și sâmbăta.

Inițial, compania intenționa să deschidă ruta Suceava – Veneția, dar a decis să redirecționeze zborurile către Treviso.

Această legătură se adaugă altor 15 rute din România pentru sezonul de iarnă.

Noile zboruri Wizz Air vor fi disponibile de pe aeroporturile București Otopeni, Cluj-Napoca, Iași și Brașov, conectând România cu destinații din Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Maroc, Norvegia, Portugalia, Spania și Suedia.

Această extindere vine să ofere mai multe opțiuni pasagerilor pentru vacanțe și călătorii de afaceri în sezonul rece.

Wizz Air renunță la câteva rute

Totodată, compania low-cost Wizz Air anunță că nu va mai opera zboruri comerciale regulate din capitala României spre trei aeroporturi din Germania și Italia, a anunțat BoardingPass pe pagina de Facebook la începutul lunii.

Wizz Air a anunțat recent că va renunța la zborurile regulate din București spre Salerno, Trieste și Leipzig, destinații care au fost introduse în rețeaua companiei maghiare relativ recent. Potrivit BoardingPass.ro, ruta către Leipzig, inaugurată în vara anului 2024, va fi suspendată începând cu 12 septembrie 2025.

Totodată, zborurile spre Salerno se opresc la excat un an de la lansare. Primul zbor spre această destinație din Italia a fost operat în octombrie 2024, iar ultimul va avea loc pe data de 24 octombrie 2025.

De asemenea, ruta către Trieste, care fusese suspendată anterior, nu va mai fi reluată în martie 2026, așa cum era planificat inițial, transmite boardingpass.ro, site dedicat informațiilor din domeniului aviației.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
vera webp
Pantone Color Institute jpeg
crima pexels jpg
image png
image png
restaurnat in pestera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net