Ziua Drapelului Național, sărbătorită pe 26 iunie, în Piața Tricolorului din Capitală. Cum vor marca alte orașe sărbătoarea
Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită vineri, în București, de la ora 10:00, printr-o ceremonie care va avea loc în Piața Tricolorului, zona Palatului Cercului Militar Național, potrivit unor informații transmise de Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit unui comunicat Agerpres, în cadrul evenimentului, organizat de Ministerul Apărării Naționale împreună cu Instituția Prefectului Capitalei și Primăria Municipiului București, Drapelul Național va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catargul din piață, în acordurile Imnului Național.
Cum va fi sărbătorită Ziua Drapelului în Capitală
"Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, militarii răniţi din echipa Invictus România vor marca evenimentul printr-o ascensiune pe Vârful Parângul Mare. Această iniţiativă va culmina cu desfăşurarea unui drapel naţional, de aproximativ 100 m, de către militari, voluntari Invictus şi civili, simbolizând unitatea naţională", se precizează în comunicat.
Traficul va fi restricționat în Capitală
Traseul liniei 205 va fi deviat, vineri, 26 iunie, timp de două ore, pentru evenimentul Ziua Drapelului Naţional, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI), citată de BucureștiFM.
Autobuzele liniei 205 vor funcţiona pe un traseu modificat, vineri, între orele 9:00 – 11:00, pentru desfăşurarea ceremoniei militare prilejuite de ‘Ziua Drapelului Naţional’, la dispoziţia Brigăzii Rutiere de Poliţie.
Astfel, având în vedere restricţionarea traficului rutier pe Calea Victoriei, linia 205 va circula pe traseul de bază între terminalul ‘M Străuleşti’ şi intersecţia Calea Victoriei/Str. Demetru I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre ‘Piaţa Unirii 2’, pe Str. Demetru I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii, terminal ‘Piaţa Unirii 2’.
Potrivit sursei citate, pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Tot vineri, 26 iunie, în momentul intonării imnului de stat, traficul rutier va fi restricţionat timp de cinci minute, în intervalul orar 10:00 – 11:00, pe Bd. Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi Str. Ion Brezoianu, iar autobuzele și tramvaiele vor staţiona pe banda întâi, la dispoziţia Brigăzii Rutiere de Poliţie.
Cum va fi sărbătorită Ziua Drapelului în țară
Potrivit publicației Unirea, autoritățile din Alba Iulia vor marca Ziua Drapelului cu o serie de evenimente, care vor începe încă de dimineață. Programul este următorul:
09.45 – 09.55 – Sfințirea Drapelului în Catedrala Reîntregirii;
09.55 – 10.00 – Deplasarea oficialităților în Piața Tricolorului;
10.00 – 10.05 – Prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și ocuparea locului în dispozitiv;
10.05 – 10.10 – Alocuțiune referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Național al României;
10.10 – 10.15 – Primirea Drapelului Național al României ce urmează a fi înălțat pe catarg;
10.15 – 10.20 – Rugăciune de binecuvântare a Drapelului Național și sărutarea acestuia de către oficialitățile prezente la ceremonie (Instituția Prefectului – Județul Alba, Consiliul Județean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Garnizoana Alba Iulia);
10.20 – 10.25 – Înălțarea Drapelului pe catarg pe acordurile Imnului Național al României.
Nici în Harghita nu va trece neobservată această zi. Începând cu orele 9,00, cetățenii sunt așteptați la Ceremonialul militar de înălţare la catarg al Drapelului Național al României, care va avea loc în municipiul Miercurea Ciuc, Bulevardul Timişoarei, la Monumentul Ostaşului Necunoscut.
Programul activităților:
8.45 – 8.55 Întâlnirea oficialităţilor locale, ai comenzii garnizoanei, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţilor altor ministere şi instituții ale statului în fața Instituției Prefectului Județul Harghita, sau la Monumentul Ostașului Necunoscut.
8.55 – 9.00 Deplasarea în Piaţa din faţa Monumentului Ostaşului Necunoscut.
9.00 – 9.05 Acordarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și ocuparea locului persoanelor oficiale în dispozitiv.
9.05 – 9.15 Transmiterea de mesaje și alocuţiuni de către autoritățile publice locale.
9.15 – 9.20 Primirea Drapelului Naţional al României ce urmează a fi arborat pe catarg.
9.20 – 9.25 Binecuvântarea și sărutul drapelului de către oficialități, conform ordinii de reprezentare protocolară a instituțiilor statului.
9.25 – 9.30 Înălţarea Drapelului României pe catarg, concomitent cu intonarea instrumental și vocală a Imnului Naţional al României.
9.30 – 9.35 Defilarea Gărzii de Onoare.
9.35 Încheierea ceremoniei.
În Brăila, Instituția Prefectului organizează o serie de evenimente oficiale cu prilejul Zilei Drapelului Național al României. Manifestările comemorative și de cinstire a tricolorului vor avea loc pe 25 și 26 iunie 2026, desfășurându-se pe Platoul din fața Palatului Administrativ (Piața Independenței nr. 1) și la Catedrala „Nașterea Domnului”.
Evenimentele sunt structurate pe parcursul a două zile și vor include ceremonialuri militare și religioase, culminând cu înălțarea Drapelului pe catarg în acordurile Imnului Național.
Când a fost promulgată Ziua Drapelului Național
Ziua Drapelului Național a fost instituită prin Legea 96/1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar de la București a decretat tricolorul - roșu, galben și albastru - drept steag național al tuturor românilor.
Devenit simbol al libertății în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul avea să însoțească procesul de unire al Principatelor Române și formarea statului român modern, rămânând astfel unul dintre cele mai importante simboluri are luptei și sacrificiilor făcute de ostașii români.


































