Nea Beni s-a întors cu febră musculară, din Franţa

Ultima actualizare:
Benone Sinulescu a ales Franţa, pentru vacanţă
Benone Sinulescu a ales Franţa, pentru vacanţă

Îi place ca atunci când merge într-o vacanţă, să se relaxeze, dar să şi viziteze ceva. Astfel, în această toamnă, Benone Sinulescu a ales Franţa, pentru o vacanţă de două săptămâni cu soţia. Surprizele nu au întârziat să apară.

S-a cazat mai întâi la Paris, unde a stat 7 din cele 14 zile. Doar el cu soţia. Cel puţin aşa era planul. Acolo, însă, a avut marea bucurie să fie întâmpinat de cel mai bun prieten.

„Înainte de Franţa fusesem în Canada, la un bun prieten român, Sorin. I-am povestit că urmează să merg la Paris, i-am spus perioada şi hotelul la care ne vom caza. Când am ajuns la respectivul hotel, pe cine văd?! Pe el, cu soţia şi copiii. A vrut să-mi facă o surpriză. Nu-mi venea să cred, mi-au dat lacrimile de bucurie. Am petrecut împreună vacanţa, apoi tot împreună ne-am întors în România", spune Benone.

La Paris, au vizitat absolut toate obiectivele turistice celebre. „Am mers atât de mult pe jos, cât nu am mers prin Bucureşti timp de o jumătate de an. Demult n-am mai avut o aşa febră musculară, a fost vai de zilele mele", mărturiseşte muzicianul.

O jumătate de sejur au stat la Paris, apoi s-au îndreptat spre Valea Loarei, să vadă castelele. În fiecare zi vedeau câte unul, distanţa fiind mare între ele.

Benone Sinulescu in Franţa
Benone Sinulescu in Franţa

„Eu mai fusesem acolo, dar am ales Valea Loarei mai mult pentru soţie, care nu mai fusese. Zona e superbă, foarte curată, selectă, liniştită, cu domenii pline de verdeaţă. Parisul e şi el frumos, dar diferit, foarte aglomerat, pestriţ, trepidant", spune Nea Beni.

A avut şi o mică dezamăgire, în Franţa. A mers la un restaurant unde aflase că se fac cele mai bune clătite. Însă nu i s-au părut grozave, "soţia le face chiar mai bune", se mândreşte Benone Sinulescu.

Benone Sinulescu2
Benone Sinulescu2

«Eu când merg undeva, nu stau ca prostul. Vizitez»

Atât a „hălăduit" Benone Sinulescu în această vacanţă, că nici acum nu-i vine să creadă cum a rezistat.


    Benone Sinulescu2
Benone Sinulescu2

„Cred că n-aş mai putea să fac un asemenea maraton de mers pe jos. Dar aşa suntem noi în fiecare vacanţă. Când mergem undeva, nu stăm ca proştii. Vizităm tot", explică îndrăgitul interpret.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net