Omul ăsta trăieşte cu 27 de lei!
Zoologul sud-african Kevin Richardson şi-a câştigat renumele de "Îmblânzitorul de lei" după ce şi-a petrecut ani buni din viaţă trăind printre uriaşele feline. Casa lui este acum sălbăticia de lângă Pretoria.
Când a trecut să se mute cu tot cu cei 27 de lei şi leoaice dintr-o rezervaţie în alta, Kevin a folosit o dubiţă Mercedes Sprinter şi atât... Ca fermecaţi toţi cei strigaţi de sud-african au sărit în maşină şi au aşteptat liniştiţi să ajungă la destinaţie. După ce au marcat teritoriul şi au alungat duşmanii cu răgetele lor înfiorătoare, Regii Animalelor s-au ocupat şi de Kevin.
S-au prins într-o zbenguială simpatică, tolănindu-se pe jos şi fugărindu-se de parcă ar fi dat în mintea copiilor. "M-au zgâriat uşor acum vreo 15 ani, când abia începusem să mă joc cu ei. Când au simţit sângele s-a trezit fiara din ei, dar i-am liniştit arătându-le dinţii şi arătându-le că eu sunt şeful", povesteşte pe site-ul său Kevin Richardson. Bărbatul care este căsătorit şi are doi copii, susţine că plănuieşte ca în viitorul apropiat să îşi aducă şi familia în sălbăticie. Momentan copiii sunt prea mici şi pot fi văzuţi de lei ca posibilă pradă.
Ei s-au mutat cu animalele sălbatice în casă
Femeia crocodil. Australianca Vicki Lowing, de 55 de ani, i-a adus fiului ei Andrew, de 18 ani o adevărată menajerie pe cap. Cei doi trăiesc în apartamentul lor din Sydney cu trei crocodili Johnie (de 14 ani şi lung de 1,5 metri), Fovian (5 ani şi 50 cm) şi Jilfia (3 ani şi 2,4 metri).
Cu bizonul la masă. Bizonul Bailey Jnr are doi ani şi cântăreşte 726 de kilograme. Stă în casa stăpânilor lui Jim şi Linda Sautner, din Alberta, Canada, încă din clipa când a văzut lumina zilei. Bailey mănâncă din farfurie, se uită la televizor şi în caz de nevoie se duce cu maşina în oraş.
Fata cu urangutani. Frumoasa Moksha Bybee (32 de ani), din Myrtle Beach, Carolina de Sud, SUA, locuieşte în casă cu patru urangutani. Trei băieţi şi o fată. Femela Apsara are patru ani şi este cea mai ataşată de ea. Băieţii Suryia (7 ani), Hanuman (3 ani) şi Rishi (2 ani) sunt neastâmpăraţii.