FOTO Rănile adânci nu-i dau pace! Monica Gabor e în pragul depresiei?

Ultima actualizare:

    Monica Gabor. (Foto arhivă Click!)
Monica Gabor. (Foto arhivă Click!)

Fosta doamnă Columbeanu simte că a ajuns pe marginea unei prăpastii. Deşi duce o viaţă de huzur în America, Monica Gabor a mărturisit că este tristă, iar rănile adânci din sufletul ei nici acum nu s-au cicatrizat.

Într-un mesaj pe care l-a postat pe contul ei de socializare, Monica Gabor şi-a deschis sufletul în faţa prietenilor virtuali. Aceasta le-a povestit admiratorilor că are momente când simte că nu este apreciată la adevărata ei valoare, deşi face sacrificii ca lucrurile să se îndrepte într*-o direcţie bună în viaţa ei. Moartea mamei ei, Veronica Bulai, dar şi absenţa fiiicei, Irina, se pare că îi amplifică starea de nelinişte Monicăi Gabor, aflată peste Ocean.

Monica Gabor
Monica Gabor

"Astăzi, ca în ultimul timp de fapt, mă tot gândesc la viaţa mea şi la viaţă in general. Oare câţi dintre noi ne simţim apreciaţi, respectaţi şi îndrăznesc să spun: IUBIŢI?

Câte sacrificii facem pentru ca «să fie bine» și totuşi toate aceste renunţări sunt percepute ca şi cum respectivelor persoane li se cuvine totul. Totul...inclusiv principiile noastre de viață, viaţa însăşi.

Vreau să cred că sunt oameni printre noi care înțeleg că suntem cu toţii fiinţe umane, că avem un suflet, dar mai ales că suntem cu toţii similari şi diferiţi în acelaşi timp. Ce reprezintă pentru anumite persoane o vorbă aruncată în vânt pentru alţii poate fi începutul sângerării unei răni.

Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă cu lucrurile pozitive care ni se întâmplă, dar nu se închid. Mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise.Pe de altă parte este atât de uşor să te răneşti pe veci cu propriile tale gânduri, deci în concluzie cred că depinde de noi cum decidem să percepem ce ni se întâmplă. Eu încă nu am reuşit sa deţin această arta...

Voi cum acceptați realitatea voastră şi cum reacţionaţi când vă simţiţi subapreciaţi?", a scris Monica pe contul ei de Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net