FOTO Horia Moculescu, distrus de durere: «Nu m-am gândit la fiul meu 20 de zile după ce a murit»
Invitat la Teo Show compozitorul Horia Moculescu a vorbit despre moartea unei persoane dragi, alături de alţi invitaţi
Celebrul compozitor şi om de televiziune Horia Moculescu a povestit la Teo Show de la Kanal Dcum a rămas fără fiul lui, în urmă cu ceva timp, când acesta s-a sinucis la Berlin, atunci când s-a aruncat de la etaj. „Am trecut prin multe în ultima vreme. Cea mai mare calitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu e nesimţirea. Dacă nu eşti nesimţit, te sinucizi la un moment dat.
Această nesimţire a făcut ca 20 de zile după ce a murit fiul meu drag, să nu mă mai gândesc la el. Ionuţ, fiul meu, avea 31 de ani atunci când a făcut acest pas. Cred că avea de plătit nişte poliţe ancestrale pentru că a suferit foarte mult până când a murit. Mă rog la fiul meu să o aibă în pază pe Nidia, fiica mea", a mai povestit Horia Moculescu, care nu prea a vorbit despre aceasta tragedie, însă a acceptat invitaţia lui Teo să o facă.
Betty Stroe a povestit despre drama morţii tatălui ei, iar apoi a povestit că în aceeaşi perioadă s-a spus că a consumat droguri. „Când s-a întâmplat drama cu tatăl meu eram ca şi paralizată. Nu ştiam ce se întâmplă. Iubitul şi managerul meu mi-a fost alături. Mama lui Kamara a murit de curând, iar el spune că a crezut în Dumnezeu şi asta l-a făcut mai puternic. „Voi deveni tată în curând, unul se naşte altul moare", a povestit el.