Paula Seling şi Ovi, primele declaraţii după finala Eurovision România. Ce planuri au pentru Copenhaga

Ultima actualizare:

    Paula seling şi Ovi (foto: Facebook)
Paula seling şi Ovi (foto: Facebook)

Paula Seling şi Ovi vor reprezenta România la Copenhaga, în cadrul concursului Eurovision 2014. Cei doi au ieşit câştigători în finala naţională, competiţie care a avut loc sâmbătă seara, la Braşov.

Cei doi artişti vor urca pe scena Eurovision pentru a doua oară, după ce în 2010 au adus României locul 3 la concursul internaţional. Atât Paula, cât şi Ovi au declarat că sunt foarte emoţionaţi şi că vor să îi facă mândri pe români cu spectacolul lor.

„Sunt în al nouălea cer! Ne bucurăm din suflet pentru rezultat şi le mulţumim fanilor că ne-au votat şi că ne-au fost alături. Noi credem în miracole şi ştim că muzica trebuie să transmită o stare frumoasă şi lumină. Asta vrem să spunem şi prin piesa «Miracle». Pentru Copenhaga, vreau să facem un show prin care să-i facem mândri şi bucuroşi pe români şi prin care să le oferim unul dintre cele mai frumoase momente", a spus Paula pentru adevarul.ro.

Ovi e la fel de încrezător şi ştie deja ce trebuie făcut pentru a îmbunătăţii show-ul şi a face din nou cinste României.

„Mă simt extraordinar. E o premieră în istoria Eurovisionului local ca doi artişti să reprezinte împreună România pentru a doua oară. Pentru mine, ca artist şi compozitor, este o performanţă. Le mulţumim pentru încredere celor care ne-au votat. O să mergem la Copenhaga cu aceeaşi aură bună. Pentru spectacolul de acolo avem mult de muncă. Vocal, suntem suficient de puternici, dar vreau să ne îmbunătăţim show-ul şi să punem la punct detaliile tehnice şi să întărim echipa", a adăugat şi Ovi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Diana Șoșoacă părăsește sediul Parchetului General FOTO: Inquam Photos / George Călin 6473 jpg
loto jpg
„Momentul adevărului“, eveniment organizat de Partidul Social Democrat, la Palatul Parlamentului, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image png
clickerhappy girl 2119595 jpg
aeroport, foto shutterstock jpg
avion delta profimedia jpg
Mount Aragats Armenia summer jpg
image
image