Oraşul plutitor

Ultima actualizare:

Este vorba de cel mai mare, cel mai scump şi cel mai luxos pachebot din câte s-au construit vreodată, care a fost lansat la apă la 27 octombrie în portul finlandez Turku, cu destinaţia SUA, fiind comandat de compania americană Royal Caribbean.

"Oaza mărilor" este un adevărat oraş plutitor cu copaci şi alei largi pe care pasagerii se pot plimba în voie, colindând magazinele.

Au la dispoziţie tot ceea ce îşi doresc ca şi când s-ar afla într-o metropolă modernă. Nu lipsesc sălile de spectacol, unde vor fi puse în scenă piese de pe Broadway şi cazinourile luxoase, un amfiteatru în aer liber pentru show-uri acvatice.

Există şi uzine dotate cu tehnologii revoluţionare ce permit producerea propriei energii elctrice, obţinerea de apă potabilă, tratarea rezidurilor.

Crucişătorul este atât de mare, încât proprietarii au avut nevoie de câteva zile pentru a-l vedea şi verifica înainte de a-l lua în primire.

Pentru realizarea acestei minuni a ingineriei navale a fost nevoie de trei ani. 500 de proiectanţi şi mii de lucrători au muncit din greu pentru a construi giganticul vapor cu 16 punţi, 361 metri lungime, 47 metri lăţime, 65 metri înălţime şi greutatea de 225.000 de tone.

Nava, care a costat 1.000.000.000 de euro, are capacitatea de 6.300 pasageri şi 2.160 membri ai echipajului.

Fişa tehnică a Oazei Mărilor

Capacitatea: 6.300 pasageri, 2.160 membri ai echipajului

Lungime: 361 metri lungime

Lăţime: 47 metri

Înălţime: 65 metri

Greutate: 225.000 de tone.

Cost: 1.000.000.000 euro

Dotat cu cabine de superlux de 154 metri pătraţi

Pentru construirea pachebotului a fost nevoie de 525.000 metri pătraţi de oţel, 5.000 kilometri de cabluri electrice, 630.000 de litri de vopsea.

În călătoria inaugurală, biletele cele mai ieftine vor costa 500 de euro.

În viitor, vasul va face croaziere de şapte zile în Insulele Caraibe, cu preţuri între 745 de euro în cabine interioare şi 2.225 euro în cabine de lux cu vedere la mare.

Mall-ul ultramodern arată precum cele din marile oraşe

image

Restaurantele luxoase vor oferi cele mai sofisticate feluri de mâncare

image

Aleile largi sunt la fel ca cele din metropole

image

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net