Palatul Ştirbei, transformat în magazine de lux şi cafenele

Palatul Ştirbei, transformat în magazine de lux şi cafenele

Ultima actualizare:

Planul de reamenajare a Palatului Ştirbei, una dintre cele mai vechi clădiri din zona Podului Mogoşoaia, prevede restaurarea spaţiului pentru a putea deschide galerii de artă, magazine de lux, cafenele şi anticariate şi construirea unui nou corp de clădire în spatele palatului, un spaţiu multifuncţional cu apartamente, spaţii comerciale şi cinematografe.

Specialiştii s-au inspirat în elaborarea planurilor din proiecte asemănătoare din marile capitale europene, unde clădiri de patrimoniu deţinute de persoane particulare au fost puse în valoare ca spaţii de birouri, comerciale sau culturale, prin păstrarea stilului şi caracteristicilor iniţiale.

"Capitala este în continuare victima neglijenţei şi lipsei de fonduri. Îmi doresc foarte mult ca, prin finalizarea acestui proiect, să oferim un exemplu al contribuţiei pe care investiţiile private o pot avea la protejarea, conservarea şi revalorificarea unor clădiri de patrimoniu", consideră arhitectul Vlad Arsene, care se ocupă de planul de restaurare a palatului. Investiţia va costa 150 milioane de euro.

Palatul Ştirbei a fost ridicat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada 1849-1854 a funcţionat ca palat domnesc, iar apoi, până în 1948, ca reşedinţă a familiei Ştirbei-Bibescu. Între 1982 şi 1994, palatul a adăpostit Muzeul Ceramicii şi Sticlei iar din 2005 a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Popescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image