Piţurcă, fericit cu Edan, trist cu avocaţii

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Piţi și Edan  au luat cina la  restaurantul  hotelului
Piţi și Edan au luat cina la restaurantul hotelului

Victor Piţurcă a avut două stări diametral opuse în ultimele zile. La finalul săptămânii trecute, radia de fericire pentru că şi-a revăzut fiul pe care îl are cu Vica Blochina, Edan.

La început, Piţi a fost o prezenţă constantă în viaţa celui mic. Însă selecţionerul nu l-a mai căutat pe băiat până la întâlnirea surprinsă de fotoreporterii Click! Aşa că fericirea de pe faţa lui Piţurcă e de înţeles. Marţi, însă, selecţionerul a ieşit îngândurat, chiar trist, de la o întâlnire cu avocaţii săi.

Acolo se pare că a discutat care ar fi posibilitatea ca încercarea lui Mititelu de a-i face dosar penal să reuşească. În acea zi, plângerea formulată de FC Universitatea Craiova împotriva selecţionerului şi a opt componenţi ai comisiilor FRF a fost trimisă la DNA, urmând ca procurorii să decidă dacă vor începe sau nu urmărirea penală. E vorba de o dispută mai veche, legată de daunele decise de FRF după ce Mititelu l-a demis pe Piţurcă de la Universitatea Craiova.

Ieri, selecţionerul a ieșit trist de la întâlnirea cu avocaţii (foto: blitz)

simeon stalpnicul png

VIDEO EXCLUSIV Ce reacţie a avut Vica Blochina după ce a aflat că Piţurcă s-a văzut cu fiul lor

Edan, bucăţică ruptă din Piţurcă

VIDEO EXCLUSIV Piţi, prima ieşire în lume cu fiul Edan



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bivol albinos donald trump profimedia colaj jpg
iorgulescu melek vicol jpg
Explozie Germania jpeg
stranut jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
image png
elevator IStock jpg
1 metallica 2 jpg jpeg
image
image