Prigoană face Paştele cu copiii, dar fără Adriana Bahmuţeanu
De Paşte, Silviu Prigoană (49 de ani) nu va petrece în compania fostei sale soţii, Adriana Bahmuţeanu (38 de ani), dar acesta este fericit că băieţii lor, Mihai Maximus (5 ani) şi Eduard Gabriel (2 ani) vor fi la el, atât în noaptea de Înviere, cât şi a doua zi. De altfel, omul de afaceri va pune la cale şi o petrecere care îi va încânta pe cei doi micuţi.
De asemenea, sărbătorile pascale îi va uni pe toţii copiii lui Prigoană. Fii cei mari ai afaceristului, Silvius (22 de ani) şi Honorius (25 de ani), abia aşteaptă să participle la reuniunea de familie. Cei doi băieţi au mai fost convocaţi recent de tatăl lor, pentru a o cunoaşte pe proaspăta iubită a acestuia, doctoriţa Ramona Cadar (34 de ani), de care au fost extrem de entuziasmaţi. În ciuda faptului că Prigoană a luat o pauză cu Ramona, el a invitat-o la masa pascală inclusiv pe aceasta.
„Aşa s-a nimerit, în acest weekend copiii sunt la mine. Şi de Crăciun a picat la fel. Copiii abia aşteaptă să vină la mine. Nu se mai dau plecaţi, iar bona abia îi păcăleşte cu tot felul de tertipuri, când trebuie să revină la Adriana. Aici au de toate, le-am pus la dispoziţie o cameră cu tot felul de jucării. Ce copil vrea să plece dintr-un astfel de loc?", a spus Prigoană, pentru Click! Despre decizia lui de a-i ţine pe copii departe de mamă de Paşte, Adriana a spus doar atât: „Nu vreau să comentez".