Prinţesa Lia se dă cu 7 ani mai tânără

Ultima actualizare:

    Prinţii Lia şi Paul au  declarat că fiul lor,  Carol Ferdinand, a fost  conceput pe cale naturală, dar specialiştii îi contrazic
Prinţii Lia şi Paul au declarat că fiul lor, Carol Ferdinand, a fost conceput pe cale naturală, dar specialiştii îi contrazic

Vestea că Prinţesa Lia a devenit mamă a umplut paginile ziarelor. În plus, toată lumea a spus că aceasta nu-şi arată deloc vârsta. Dar câţi ani are, de fapt, Prinţesa? 56, 58, 61? Ei bine, potrivit unor surse din Maternitatea „Regina Maria", pe fişa medicală scrie: 65 de ani. În plus, e specificat negru pe alb: „multiple operaţii estetice".

Ca orice prinţesă care se respectă, Prinţesa Lia nu doreşte să-şi dezvăluie vârsta. De când a devenit mama unui băieţel, în urmă cu aproximativ o săptămână, toată lumea şi-a îndreptat privirea către ea, mai ales, că a născut la o vârstă destul de înaintată.

Prin urmare, au apărut tot felul de informaţii, potrivit cărora soţia Prinţului Paul ar avea ba 56 de ani, ba 58, ba 61. Oficial însă, aceasta ar avea 58. Surse din cadrul Maternităţii „Regina Maria", unde a venit pe lume Carol Ferdinand, spun că „pe fişa pacientei apare vârsta de 65 de ani".

E drept că nu prea se vede. Şi e normal să fie aşa, din moment ce, pe aceeaşi fişă, e specificat foarte clar: „multiple operaţii estetice".

„Are operaţii la nivelul feţei, sânilor şi feselor. În fişa medicală trebuie specificat tot istoricul medical al pacientului, în caz că apare ceva deosebit. De asemenea, Prinţesei i s-a făcut cezariană şi era foarte important să se ştie ce alte intervenţii a mai avut", ne-au declarat sursele amintite.

Semne de întrebare apar şi asupra modului în care a fost conceput copilul. Oficial, pe cale naturală, însă, aceleaşi surse ne-au mărturisit că, la operaţia de cezariană, pe lângă doctorul Iosif Niculescu, a participat şi prof. Bogdan Marinescu, care, se ştie, e specialist în fertilizarea in vitro.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
telefon, foto shutterstock jpg
explozie sectorul 2 foto ISU jpeg
lire sterline, foto Shutterstock jpg
femeie bucatarie istock jpg
nuci verzi jpg
inundatii spania portugalia  jpg
Apeductul lui Valens. Gravură din secolul al XIX-lea (© Wellcome Collection gallery (2018-03-23) CC-BY-4.0)
palmarola isola X jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net