UPDATE: Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare (SURSE)
UPDATE: După
perchezițiile din Bragadiru, Cristian Popescu Piedone a fost condus la audieri. În urmă cu puțin timp, acestea s-au încheiat. Potrivit unor surse
judiciare citate de Digi24.ro, Piedone a primit calitatea de
suspect. O a doua rundă de audieri va avea loc la ora 17.00.
Șeful de la ANPC neagă acuzațiile, iar la ieșirea din sediul DNA a declarat jurnaliștilor că „în acest caz este o
iluzie”.
„Din această clipă orice declarație o voi da în fața procurorului, în urma studierii dosarului, avocații au făcut cerere. S-au audiat martorii, s-au luat declarații, aștept să fiu invitat, voi veni de fiecare dată. În acest caz este o iluzie. Domnii procurori își fac datoria. Este o sesizare ca toate sesizările. Nu s-a luat nicio măsură. Fiecare instituție își face rolul ei. Respectăm toate instituțiile statului (…)”.
Între timp, la sediul DNA vor sosi
pentru declarații mai multe persoane din Sinaia.
UPDATE: Cristian Popescu Piedone a părăsit în această dimineață complexul rezidențial din Mamaia Nord, de unde a fost ridicat de procurorii DNA, și a fost escortat către locuința sa din Bragadiru, județul Ilfov. Acolo, anchetatorii desfășoară percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupție în legătură cu activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Surse judiciare citate de presă susțin că după perchezițiile de la domiciliu, Piedone urmează să fie dus la audieri. În paralel, procurorii desfășoară alte percheziții în Sinaia, dar și în trei locații din municipiul București și din județul Ilfov.
UPDATE: Procurorii DNA transmit marți dimineață că au loc percheziții domiciliare în cinci locații.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora.
În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Prahova şi Constanţa, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”, a anunţat DNA.
Știre inițială:
Cristian Popescu Piedone, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, este vizat de un dosar de corupție instrumentat de DNA. Procurorii au descins marți dimineață în locuințele sale din Bragadiru și Sinaia, dar și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord. Piedone este suspectat că ar fi oferit informații confidențiale unui operator economic înaintea unui control.

Surse din anchetă susțin că el se afla în drum spre una dintre locațiile vizate de percheziții. Acuzațiile apar în contextul în care acțiunile sale la ANPC au fost adesea criticate pentru exces de zel și populism.
Percheziții DNA la locuințele lui Piedone și pe litoral
Marți dimineață, procurorii DNA au efectuat mai multe percheziții care îl vizează pe Cristian Popescu Piedone, șeful Protecției Consumatorilor. Conform Info Sud-Est și G4Media, descinderile au avut loc în Bragadiru, la locuința sa, în Sinaia, dar și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord, unde acesta era cazat.
Procurorii l-au ridicat pe Piedone din complexul rezidențial și l-au dus la domiciliul său pentru a asista la percheziții.
Piedone este suspectat că ar fi transmis informații confidențiale unui operator economic, înaintea unui control oficial.

Acțiunea DNA vine într-un context tensionat, în care Piedone este tot mai prezent în spațiul public prin controale filmate și postate pe rețelele sociale, iar activitatea sa ridică semne de întrebare.
Control excesiv și derapaje virale
Într-o analiză din 16 iulie, jurnalistul Alex Costache (G4Media) arăta că Piedone conduce personal descinderile comisarilor ANPC, deși legalitatea acestor acțiuni este contestată.
Mai mult, șeful ANPC este cunoscut pentru ieșirile sale dure și limbajul agresiv în timpul controalelor. Popularitatea lui în online este imensă: 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și peste 24 de milioane de vizualizări.
Postările virale includ cazuri precum cel al uleiului de la KFC (9 milioane de vizualizări) sau gramajul produselor McDonalds (8,4 milioane).
Chiar și premierul Marcel Ciolacu l-a criticat:
„E prea multă publicitate și este asociată cu publicitatea personală. Să rămână în fișa postului”.
La rândul său, Nicușor Dan a vorbit despre „un pic de exces”, remarcă ce a stârnit un atac violent din partea lui Piedone:
„Eşti o loază mincinoasă de care mi-e mai scârbă ca de gândacii descoperiţi prin dulapuri şi frigidere! Un parazit care parazitează grav Bucureştiul”
Este posibil ca după aceea să îi fie percheziționat și biroul de la sediul Autorității.
Cristian Popescu Piedone a fost numit șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în februarie 2025. Premierul de atunci, Marcel Ciolacu, a semnat decizia.
Piedone a fost condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu în Dosarul Colectiv și achitat ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. El ispășise un an și o lună din pedeapsa cu executare în momentul achitării.


































