Raul Rusescu a renunţat la burlăcie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Atacantul de 21 de ani al Unirii Urziceni a încheiat anul en-fanfare. După câştigarea campionatului şi participarea în Liga Campionilor, vâlceanul a punctat şi în viaţa personală.

Cei doi îndrăgostiţi au spus „da" în faţa familiei şi apropiaţilor la Casa Căsătoriilor din Râmnicu Vâlcea, unde au fost cununaţi chiar de primarul municipiului, Mircia Gutău.

Raul şi Roxana şi-au stăpânit cu greu emoţiile în timpul ceremoniei, dar au fost mai mereu cu zâmbetul pe buze.

„Suntem foarte emoţionaţi, dar în acelaşi timp şi fericiţi. Ne dorim să rămânem împreună toată viaţa", a spus mijlocaşul de la Urziceni, care a mărturisit că şi-a amânat luna de miere până la sfârşitul acestui sezon.

Revenit după o accidentare mai lungă, jucătorul campioanei României nu se gândeşte de pe acum la meciul cu Liverpool, din şaisprezecimile Europa League.

„Deocamdată suntem în vacanţă. Când se va relua campionatul ne vom pregăti cât putem de bine pentru a obţine un rezultat istoric cu Liverpool", a mai spus Rusescu.

Rusescu visează la un rezultat mare cu Liverpool

simeon stalpnicul png

Naşii tinerilor au fost Cristi Bora, cel care l-a pregătit pe Raul când acesta a activat la clubul de copii şi juniori FC Teleşpan '97 Râmnicu Vâlcea, şi Victorina Bora, fostă handbalistă la Oltchim, în prezent antrenoare-jucătoare la SCM Craiova (Divizia A).

„Le urăm multă sănătate şi le dorim o căsnicie cel puţin la fel de fericită ca a mea şi a soţului meu. Sper ca Raul să îşi îndeplinească toate visele pe plan sportiv şi să îşi împartă succesul alături de soţia sa", a fost urarea făcută de Victorina Bora.

Raul şi Roxana Rusescu au sărbătorit evenimentul la pensiunea „Valentina" din Râmnicu Vâlcea, unde au petrecut într-un cadru restrâns, alături de familie şi de prieteni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
avioane otopeni jpg
Primul tren electric nou Coradia Stream intră în circulație pe ruta București - Brașov FOTO ARF
judecator 740x375 jpeg
piramide egipt pixabay jpg
pesimism jpg
kebab 2451112 1280 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   profimedia 1075426324 jpg
incendiu onesti facebook jpg
image
image