Revelion la Roma pe ploaie torenţială

Ultima actualizare:

“De când sunt n-am văzut atâtea umbrele aruncate pe stradă la un loc: sunt sute”, spune Hammud A. de 32 ani, comerciant ambulant de vin spumos, pe via del Corso.

Deja, din Fori Imperiali nu se mai putea merge mai departe spre Colosseum strada fiind blocată de spectatorii mega concertului susţinut de Antonello Venditti, Zero Assoluto şi Gianna Nannini.

“Am încercat să ajungem mai în faţă, dar e cu neputinţă să înaintezi”, spune Marian R., 35 ani, din Bucureşti, venit de curând în Italia pentru sărbătorile de iarnă.

“E periculos să te aventurezi mai departe călcând pe sticle sparte şi pe umbrele rupte aşa că ne-am retras aici protejaţi de gardul Forumului Roman să vedem ce se întâmplă în continuare, să vedem focurile de artificii”, adaugă insoţitoarea, Ramona R., 30 ani.

 Încărcăturile focurilor de artificii amorsează cu dificultate

 Dacă până la miezul nopţii petardele aruncate intenţionat la picioarele mulţimii au stânjenit deplasarea, îngreunată oricum de ploaia densă, la ora doisprezece efecte jocurilor de artificii au lăsat de aşteptat.

“Umiditatea a pătruns la detonatoare şi puţine se aprind în condiţiile acestea”, explică trei dintre amatorii efectelor tradiţionale care şi-au găsit “baza de lansare” pe Fori Imperiali, în apropierea statuii lui Traian.

 Citeşte pe adevărul.it care au fost cazurile românilor ajunşi la spital în noaptea de Revelion

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net