Ce să faci dacă ai mâinile mereu reci
În sezonul rece, cele mai expuse părţi ale corpului sunt extremităţile. Însă mâinile şi picioarele nu sunt reci doar din cauza frigului. Iată cum să îmbunătăţim sistemul circulator periferic.
Pentru a scăpa de senzaţia de mâini şi picioare reci trebuie să renunţaţi la ţigări şi să mâncaţi sănătos. Acesta este primul sfat care trebuie urmat. Ca plante medicinale ce pot fi utilizate putem aminti castanul sălbatic, cimbrişor, coada-şoricelului, măceşul, pinul. Pot fi folosite sub formă de ceaiuri pentru uz intern sau băi, pentru uz extern.
Plante pentru uz intern
Cimbrişorul. Se face o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 200 ml apă clocotită şi se beau 2 căni pe zi.
Măceşul. Decoct dintr-o lingură de fructe, la o cană cu apă clocotită. Se fierbe 10 minute şi se beau 2 căni pe zi.
Plante de uz extern
Castanul sălbatic. Se face un decoct dintr-o lingură de scoarţă la 250 ml apă clocotită. Se fierbe 20 minute, se strecoară şi se fac băi locale, calde.
Coada-şoricelului. O lingură de flori la 200 ml de apă rece se fierbe 15 minute, apoi se aplică comprese locale calde.
Pinul. Se face un macerat dintr-o lingură de frunze şi o cană de apă caldă. Se lasă 8 ore, apoi se strecoară şi se fac băi locale.